Alte sporturi

Atletul Rareş Toader, antrenat de Lelioara Alexandrescu şi Claudiu Cârstea, a câştigat medalia de argint la aruncarea greutăţii

Sala „Lia Manoliu” din Capitală a găzduit recent Campionatul Naţional de atletism destinat seniorilor şi tineretului. Alături de sportivi proveniţi de la cele mai importante cluburi de profil din ţară, la această competiţie au participat şi elevii antrenorilor Lelioara Alexandrescu şi Claudiu Cârstea de la CS Chimia. Iată cele mai importante rezultate obţinute la întrecerea din Bucureşti: locul 5 la ştafeta de 4 x 400 metri (Adrian Olaru, Cosmin Rădescu, Mădălin Neaţă, Marian Rădescu), locul 5 la 60 metri garduri – junioare şi locul 6 la 60 metri plat (Alina Predescu).
Următoarea competiţie la care au participat atleţii vâlceni a fost Campionatul Naţional de probe combinate. Concursul a avut loc de asemenea în Sala „Lia Manoliu”, la sfârşitul lunii februarie. De această dată, Alina Predescu s-a clasat pe locul 4 la nivel de senioare.
Cea mai recentă întrecere în care au concurat elevii Lelioarei Alexandrescu şi ai lui Claudiu Cârstea este Campionatul Naţional de juniori 3, care s-a desfăşurat în zilele de 5 şi 6 martie, la Bacău. Dintre atleţii vâlceni de la CS Chimia, cel mai important rezultat l-a obţinut Rareş Toader, care s-a clasat pe locul 2 la proba de aruncare a greutăţii. Potrivit declaraţiilor lui Claudiu Cârstea, sportivul său va concura în această săptămâna şi la Campionatul Naţional de aruncări lungi. Startul competiţiei se va da joi, 10 martie, în Sala „Iolanda Balaş” din Capitală. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button