Atentat la nemurire

Cunosc mulţi oameni, unii dintre aceştia îmi îmbogăţesc fiinţa cu prietenie şi momente de neuitat, oameni care fac să vibreze împrejurul, adesea chiar depărtările, cu diapazonul personalităţii lor aparte.
Numele celui despre care intenţionez să încropesc frazele următoare nu mi-a spus nimic înainte de a-l întâlni. I-l auzisem rostit de cunoştinţe şi prieteni comuni, un Mircea neutru trecea pe lângă urechile mele fără să lase în urma lui niciun fel de ecou. Puţin, dar atât de puţin încât nu mi-a trezit acea curiozitate care să-mi zgâlţâie mirarea adormită în cămara cine ştie cărei aşteptări, m-am oprit într-o zi oarecare, martor ocazional la o discuţie, să mă bucur de sonoritatea numelui întreg, când cineva a întrebat care Mircea, iar cel care povestea a adăugat firesc: Perpelea! Mircea Perpelea, observaţi şi dumneavoastră, sună, cel puţin aşa mi s-a părut atunci, de parcă un compozitor a zămislit o nouă melodie şi îşi caută notele pentru a o perfecţiona. Apoi, sedus cumva de mirajul acestei rezonanţe, am început să fiu atent. Am aflat că a lucrat în administraţia publică şi în diplomaţie, că în jurnalistică a performat în măsura în care a vrut să arate că poate fi şi un bun jurnalist, că este cadru didactic universitar, că are două doctorate, şi că a funcţionat eficient în domeniul financiar-bancar, ceea ce am impresia că se întâmplă şi în prezent. În siajul acestor mărunţişuri dintr-o biografie mare, am mai descoperit că, întâmplător, tatăl domniei sale i-a fost dascăl tatălui unui bun prieten de-al meu. Aşa că, atunci când l-am văzut pe Mircea Perpelea în carne şi oase, cum se zice, ştiam toate acestea şi încă alte câteva lucruri care mi-au făcut calea spre dialog punte de lumină. Jovial şi deschis, mi-a vorbit şi despre cărţile sale. Pe câteva mi le-a dăruit. De specialitate ori publicistică, ele vădesc implicarea unei conştiinţe responsabile în actul creator, ca un dascăl dăruit profesiei sale cu convingerea profundă că participă la schimbarea lumii.
Viaţa a aranjat să ne revedem în mai multe rânduri, de fiecare dată, însă, timpul făcându-şi de cap, ca un stăpân al nimănui şi al tuturor, m-a lăsat să jinduiesc la o nouă întâlnire, care poate fi chiar azi. Mă voi bucura pe deplin să-l văd că nu se perpeleşte în faţa niciunei provocări a realităţii. Pentru că Mircea Perpelea, cu o energie ieşită din comun, îşi trăieşte fiecare clipă la temperatura intensităţii pe care numai atentatorii la nimbul nemuririi o ating.
• Firiţă Carp