Acasă Opinii AŞTEPTĂRI?!

AŞTEPTĂRI?!

156
0

OPINIA SPECTATORULUI

Pentru lumea sportului, anul în care am intrat va fi bogat în evenimente. În 2012, va avea loc turneul final al Campionatului European de fobal în Ucraina şi Polonia, în handbalul feminin sperăm, din nou, într-un drum cât mai lung al vâlcencelor în competiţia supremă europeană (Liga Campionilor), în tenisul de câmp aşteptăm cât mai multe victorii din partea jucătoarelor noastre, iar în luna mai vom găzdui meciul final din Europa League, la Bucureşti. Pentru mişcarea sportivă mondială însă, evenimentul suprem nu poate fi altul decât Jocurile Olimpice. Sunt convins că, la Londra, vom avea parte de alte momente memorabile, aşa cum se întâmplă de peste o sută de ani.
Spre deosebire de alte ediţii, pentru români previziunile nu sunt tocmai optimiste. E greu de crezut că ne vom mai bucura ca altădată, dar am încredere că sportivii noştri vor da totul pentru o reprezentare cu cinste a culorilor naţionale.
Specialiştii şi-au spus părerea, în dese rânduri, asupra stării de fapt în sportul românesc. Cvasigeneral, se dă vina pe lipsa resurselor financiare şi a infrastructurii necesare pregătirii la înalt nivel a viitorilor performeri. Legat de acest aspect , nu fac decât o comparaţie între perioada anilor ’70 , spre exemplu, şi zilele noastre.
Îmi aduc aminte că atunci când echipa naţională de tenis de câmp, cu Ilie Năstase şi Ion Ţiriac în teren, juca finale de Cupa Davis, mă întreceam cu colegii de vârsta mea, cu „rachete” din placaj, pe maidan sau pe drumuri mai puţin circulate. Astăzi , mulţi copii şi tineri, potenţiali mânuitori de rachete de tenis, „înroşesc” butoanele tastaturilor de la computer. Dacă ar juca tenis virtual, încă ar fi bine, dar întocmesc complicate strategii belicoase, cu mult praf de puşcă şi arme inteligente.
Tot în perioada menţionată, îmi amintesc cu plăcere că aşteptam cu nerăbdare sfârşitul de săptămână pentru a face excursii de o zi sau două în imprejurimile oraşului sau pe masivul Cozia, cu grupuri de colegi entuziaşti şi dornici de aventură. Astăzi, urmăresc uimit cursele taxiurilor care, la prima oră a dimineţii, transportă elevi de toate vârstele la şcoala aflată la cel mult 5 minute de mers pe jos!
Nu pot să uit că acum 40 de ani am asistat la câteva meciuri ale naţionalei de volei masculin, pe zgura terenului de sport de la liceul „Vasile Roaită”, actualmente Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”! Vă închipuiţi ce însemna un plonjon în acele condiţii! Astăzi, mulţi tineri potenţial voleibalişti umplu barurile (chiar şi în timpul orelor de curs) şi socializează pe… Facebook!
E clar că e din ce în ce mai greu să pretindem performanţă în sport. Ce e de făcut?

• Iulian VERNESCU