Liga Nationala

Aşteptarea a luat sfârşit! Începe Liga Florilor! Prima etapă are programat un derby oltenesc

După 7 luni de pauză competiţională, în această săptămână se vor disputa meciurile primei etape din noul sezon al Ligii Florilor. Acestea vor avea loc la Ploieşti, în Sala Olimpia. Primul joc va avea loc miercuri, 14 octombrie, de la ora 10.15. Rapid Bucureşti va da piept cu CSM Slatina. Tot miercuri ar trebui să se dispute alte trei partide. SCM Rm. Vâlcea (FOTO: Facebook SCM Ramnicu Valcea – Handbal Feminin), campioana din 2019 şi echipa care a terminat sezonul trecut (întrerupt în luna martie, după meciul cu CSM Bucureşti) pe primul loc, o va înfrunta pe SCM Craiova joi, 15 octombrie. Dacă se jucau etape normale, derby-ul oltenesc ar fi trebuit să aibă loc pe terenul grupării din Bănie.

Întâlnirea dintre echipa selecţionerului Bogdan Burcea şi cea pregătită de Florentin Pera este programată să se desfăşoare începând cu ora 18.30. Va fi ultima a etapei inaugurale a sezonului. Toate meciurile de la Ploieşti se vor disputa fără spectatori. Două jocuri vor fi transmise de TVR1. Este vorba despre cel de miercuri, dintre Gloria Buzău şi CSM Bucureşti (care va avea loc de la ora 18.30) şi despre cel al Vâlcii cu Craiova. Celelalte confruntări pot fi urmărite pe internet, de pe platforma tv.frh.ro.

”E târziu, şapte luni de pauză înseamnă foarte mult, dar ne bucurăm că am putut relua competiţiile. Ca şi la întâlnirile disputate până acum la Sf. Gheorghe, Federaţia Română de Handbal a avut grijă să ia toate măsurile de siguranţă adaptate perioadei dificile pe care o traversăm. E important să reîncepem competiţia feminină, deoarece Campionatul European e tot mai aproape”, a declarat Alexandru Dedu, preşedintele FRH, cu câteva zile înaintea startului Ligii Florilor.

Articole Similare

Back to top button