Asma Elghaoui, în premieră în tricoul tricolor! SCM va avea trei handbaliste la prima acțiune a echipei naționale din 2025

Liga Florilor s-a întrerupt după etapa a 18-a pentru a lăsa loc acțiunilor echipei naționale. Prima reprezentativă a țării noastre se reunește duminică, 2 martie, la Ploiești. Va disputa primele meciuri ale anului și primele după participarea la Campionatul European din luna decembrie 2024. Acestea preced barajul de calificare la Campionatul Mondial. ”Tricolorele” vor întâlni, pe 4 martie, echipa de Divizia A CSJ Județean Prahova. Apoi vor pleca în Suedia, pentru o dublă contra selecționatei țării gazdă. Florentin Pera a convocat la Națională 18 jucătoare, inițial. Doar două erau de la SCM Rm. Vâlcea, Rebeca Necula și Alicia Gogîrlă. Lipsește, față de anul trecut, portarul Raluca Kelemen. În schimb, pe ultima sută de metri, s-au făcut demersurile necesare și s-a obținut acordul pentru ca și Asma Elghaoui să poată îmbrăca tricoul tricolor. Asma va juca, în premieră, pentru România, țară care i-a acordat cetățenia. Tunisianca Elghaoui (care mai are și cetățenia maghiară) e legitimată din 2019 la Vâlcea.
În lotul României se vor mai regăsi, în afară de Necula, Gogîrlă și Elghaoui: Bianca Bazaliu (Gloria Bistrița), Alisia Boiciuc (Corona Brașov), Daria Bucur (Gloria Bistrița), Mirabela Coteț (Dunărea Brăila), Bianca Curmenț (Corona Brașov), Gabriela Dumitrașcu (Corona Brașov), Yulyia Dumanska (Minaur Baia Mare), Sorina Grozav (Rapid), Daciana Hosu (CSM București), Corina Lupei (Dunărea Brăila), Lorena Ostase (Gloria Bistrița), Andreea Popa (Dunărea Brăila), Mihaela Mihai (CSM București), Sonia Seraficeanu (Gloria Bistrița), Ștefania Stoica (Rapid), Bianca Voica (Corona Brașov).
”Având în vedere că această acțiune precede barajul de calificare la Campionatul Mondial, ne dorim să consolidăm jocul colectiv, unitatea grupului, spiritul de sacrificiu și mentalitatea de învingător, indiferent de adversar. Tot ceea ce am realizat la Campionatul European a fost prin forța grupului. De asemenea, un lot cu jucătoare tinere este o provocare, dar și o oportunitate de a forma treptat o echipă competitivă care să ne reprezinte cu succes la mariile competiții. Este îmbucurător faptul că după participarea la Golden League, cel mai puternic turneu de pregătire de anul trecut, avem posibilitatea să susținem două meciuri amicale, în 6 si 8 martie, împotriva Suediei, una dintre cele mai puternice naționale ale momentului. Urmează ca în luna septembrie să disputam alte două jocuri de pregătire împotriva campioanei mondiale Franța, jocuri ce vor avea loc la Oradea. Reunirea lotului pentru acțiunea din Suedia va avea loc la Ploiești, în data de 2 martie. Vom juca un meci de pregătire cu echipa CS Județean Prahova Ploiești în data de 4 martie, iar în 5 martie vom pleca în Suedia. În lotul convocat pentru această acțiune de pregătire se regăsesc 14 jucătoare care au facut parte din echipa prezenta la Campionatul European. Yuliya Dumanska revine la echipa națională după mai multe jocuri bune la echipa de club. La fel și Voica, pe postul de pivot. Sunt convocate în premiera Raicea și Dumitrașcu, două jucătoare tinere, ce vor debuta la echipa națională de senioare. Sunt în atenția noastră și 2-3 componente ale lotului național de tineret și, după Campionatul European de tineret din vară, este posibil să le convocam și la acțiuni ale lotului de senioare. De asemenea, am avut o discuție cu Denisa Șandru în vederea convocării pentru această acțiune, însă Denisa m-a rugat să o înțeleg că în acest moment dorește să își dedice timpul familiei și în special copilului”, a declarat selecționerul Florentin Pera.