AS Bărbăteşti va avea ca obiectiv clasarea pe locurile 1-5

Deşi a câştigat titlul de campioană în Seria Vest, în play-off-ul Ligii a V-a din sezonul trecut, şi ar fi putut să facă saltul în elita fotbalului judeţean, AS Bărbăteşti se va alinia la start tot în divizia de „onoare”. Potrivit afirmaţiilor preşedintelui Ion Deaconu, faţă de ultima etapă din ediţia anterioară a campionatului, lotul a suferit două modificări. Vârful Mihai Buga s-a transferat la Rapid Stoeneşti, iar în locul acestuia a fost adus Gheorghe Bodescu, de la Minerul Costeşti. Oficialul de la AS Bărbăteşti a declarat că obiectivul pentru noul sezon va fi clasarea pe locurile 1-5. „Nu ne gândim deocamdată la mai mult deoarece nici măcar nu ştim cu cine vom juca în serie şi cu ce echipe ne vom bate pentru locurile fruntaşe. Oricum, este evident că ne dorim şi anul acesta să terminăm pe un loc cât mai sus în clasament”, a spus Deaconu.

Echipa primarului Constantin Bănacu ar putea fi repartizată în serie alături de echipele din zona Horezu

În ceea ce priveşte repartizarea echipelor din Liga a V-a pe serii, se pare că AS Bărbăteşti va juca alături de formaţiile din zona Horezu şi nu cu cele din zona Rm. Vâlcea. Vestea îl încântă nespus de mult pe Ion Deaconu, care aşteaptă acum ca varianta să fie confirmată oficial şi de conducătorii AJF. La prima vedere, nu ar mai fi decât o simplă formalitate ca viitorul sezon să înceapă astfel, mai ales că însuşi preşedintele Constantin Pintilie a venit cu ideea ca seriile să fie alcătuite cu totul altfel decât în sezonul trecut. Astfel, formaţiile din zona Rm. Vâlcea vor fi repartizate în aceeaşi serie cu cele din zona Drăgăşani (cum ar fi Rapid Voiceşti şi CS Guşoeni). În schimb, echipele din Laloşu, Bălceşti şi Berbeşti vor face parte dintr-o serie separată, de sud-vest, iar cele din zona Horezu vor juca între ele. „Aceasta ar fi şi dorinţa noastră, mai ales că sunt aproape 15 echipe în zona Horezu şi nu ar fi o problemă în acest sens să fie alcătuită o serie comună. Ne-am adresat de mai multe ori celor de la AJF şi sper că vom fi înţeleşi în această privinţă”, a încheiat preşedintele de la AS Bărbăteşti, Ion Deaconu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button