AS Bărbăteşti (41 de goluri), cea mai prolifică echipă din Liga a V-a

* locul secund în această ierarhie este ocupat de Ştiinţa Grădiştea (39 de goluri)

În urma victoriei la pas pe care a obţinut-o duminica trecută (7-5 cu Măgura Slătioara), AS Bărbăteşti şi-a consolidat poziţia fruntaşă în clasamentul Seriei a II-a de la „Onoare”, în principal graţie rezultatului de egalitate înregistrat în derbiul dintre FC Păuşeşti Otăsău şi Sportul Genuneni (1-1). În acest moment, „cocoşii” lui Ion Deaconu au 18 puncte în cont, cu cinci mai mult decât următoarele trei clasate: Sportul Genueni, Rapid Stoeneşti şi FC Păuşeşti Otăsău. Toate acestea se află la egalitate de puncte (13) şi sunt despărţite de golaveraj. „Suntem lideri incontestabili până acum, dar nu s-au jucat decât câteva etape, iar până la finalul sezonului mai sunt multe meciuri de jucat. Nimeni nu poate şti cât timp vom mai rămâne neînvinşi. Până la urmă, ca oricărei echipe, ni se va «înfunda» şi nouă, la un moment dat, că aşa e în fotbal”, ne-a declarat Ion Deaconu, preşedintele-antrenor de la AS Bărbăteşti. Oficialul echipei din localitatea administrată de primarul Constantin Bănacu a mai afirmat că dintre toate formaţiile care se bat pentru supremaţie în Seria a III-a, în afara celor trei grupări amintite mai înainte, şi Păstorul Vaideeni este o adversară periculoasă.
Altfel, demn de menţionat este faptul că, după cele şapte goluri pe care le-a marcat etapa trecută, AS Bărbăteşti a ajuns la „cota 41” în ceea ce priveşte eficacitatea. Echipa lui Ion Deaconu continuă să fie astfel cea mai prolifică echipă din Liga a V-a, nu doar din seria din care face parte. Din acest punct de vedere, „cocoşii” duc o luptă de la distanţă pentru supremaţie cu lidera din Seria a III-a, Ştiinţa Grădiştea, care a strâns 39 de goluri în cont, după primele şase etape. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button