AtletismAlte sporturi

Aruncătorul de greutate Rareș ”Hercule” Toader, CAMPION EUROPEAN și un nou record național!

În acest week-end, la Apeldoorn, în Olanda, s-a desfășurat Campionatul European de Atletism Indoor. România nu a avut o delegația numeroasă, însă cei care au îmbrăcat tricoul tricolor au făcut-o cu cinste, aducând țării noastre noi medalii. Doi vâlceni au contribuit la ele. Profesoara Marinela Mirea, din postura de antrenoare a Dianei Ion, sportivă care a cucerit argintul la triplusalt (14,31 metri) și aruncătorul de greutate din Călimănești, Rareș Toader. Rareș și-a adjudecat titlul de campion european, cu o performanță de 21,27 metri, cea mai bună din carieră, care reprezintă și noul record național. Toader este antrenat de Nicoleta Grasu și legitimat la clubul Dinamo. Acest rezultat mare vine și ca un cadou pentru cel care i-a insuflat dragostea pentru sport, bunicul său, Aurel Berbece, care pe 4 martie a împlinit venerabila vârstă de 81 de ani. Bravo, Rareș! Felicitări, ”Hercule”!

Articole Similare

Back to top button