Armand Cupăreanu va extinde reţelele de apă şi canalizare din Diculeşti şi va asfalta mai multe drumuri

Diculesti biserica ArmandChiar dacă este unul dintre cei mai tineri candidaţi din judeţul Vâlcea, Armand Cupăreanu, fiul primarului de la Diculeşti, ştie exact ce are de făcut pentru comunitatea sa. Reprezentantul PNL spune, de exemplu, că reţeaua de alimentare cu apă a localităţii măsoară în jur de 12 kilometri, iar sistemul de canalizare are cam aceeşi dimensiune. „După ce m-am consultat cu cetăţenii, am ajuns la concluzia că, în primă fază, în materie de apă şi canalizare, sunt necesare extinderi pe o distanţă de 15 km., în satele Colelia şi Diculeşti (Bărăceşti, Măţoieşti şi Cocaina).

Studiile de fezabilitate sunt deja realizate, iar noul primar va depune documentaţia la Bucureşti pentru a atrage finanţarea necesară (pe O.G. 28). Prin acelaşi program, putem asfalta drumurile vicinale, putem dala şanţurile, pe o distanţă de 4,5 km.. Un alt angajament pe care mi l-am asumat prin oferta electorală se referă la asfaltarea drumului de interes local (inclusiv dalarea şanţurilor) care face legătura între DJ 643 – punctul F.N.C. şi DJ 643 B (Dărguleşti). Acest drum va fi recondiţionat pe o lungime de 1,1 kilometri. Intervenţii necesită şi DJ 643 B, spre Valea Mare, dar nefiind un drum aflat în administrarea comunei noastre, ci a Consiliului Judeţean, voi face demersuri la această instituţie pentru a-l reabilita”, a anunţat Armand Cupăreanu, candidatul PNL pentru funcţia de primar al comunei Diculeşti. Acesta a mai făcut cunoscut că, în mandatul său, va atrage fonduri europene pe Măsura 4.2 pentru realizarea unui drum de legătură între Diculeşti şi Şuşani. „La ora actuală, nu se poate ajunge la Şuşani nici cu o maşină 4×4. Drumul are 7-8 kilometri, iar domnul primar Staiu, de la Şuşani, este absolut de acord să ne asociem şi să realizăm acest obiectiv”, a mai spus Armand Cupăreanu.
În ediţiile noastre viitoare, vă vom face cunoscute şi alte proiecte ale candidatului PNL pentru funcţia de primar al comunei Diculeşti, un tânăr de viitor, care se pricepe la administraţie şi are principii sănătoase.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button