Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Social

Aproape 700 de râmniceni, premiaţi după împlinirea vârstei de 90 de ani

Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, sărbătorită în fiecare an pe 1 octombrie, va fi marcată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea prin premierea a 19 nonagenari care intră în Clubul Longevivilor. Aniversaţii vor primi la domiciliile lor şi cu respectarea restricţiilor curente diplome şi tichete sociale cu valori de 500 de lei (90 – 94 de ani) sau de 700 de lei (95 – 99 de ani).


De la debutul acestei acţiuni, în anul 2012, şi până în prezent, aproape 700 de râmniceni cu vârste de peste 90 de ani, precum şi 19 locuitori ai oraşului care au împlinit un secol de viaţă au fost premiaţi de către administraţia publică locală. „La nivelul Primăriei Râmnicului, sunt adoptate o serie de alte măsuri destinate seniorilor comunităţii locale. Astfel, Primăria sărbătoreşte cu frecvenţă trimestrială cuplurile de râmniceni care împlinesc 50 de ani de căsnicie. De la debutul acestei acţiuni, în 1999, şi până prezent, peste 2.400 de cupluri au fost aniversate în cadru festiv, primind, pe lângă diplome de fidelitate, flori şi tichete sociale cu valoarea (actuală) de 600 de lei. Totodată, pensionarii din municipiu cu vârsta de peste 62 de ani beneficiază de gratuitate şi număr nelimitat de curse pe mijloacele de transport ale ETA SA. În acelaşi timp, printr-o decizie a Consiliului Local adoptată la propunerea primarului Mircia Gutău, toţi pensionarii din Râmnicu Vâlcea beneficiază, din anul 2017, de intrare gratuită la Ştrandul Ostroveni în zilele de luni – joi, în sezonul estival 2021 contabilizându-se peste 25.000 de intrări ale persoanelor vârstnice în baza de agrement din administrarea Municipiului”, a transmis Daniel Ionescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicului. Acesta a amintit şi faptul că municipalitatea are în administrare şi Căminul pentru Persoane Vârstnice din Ostroveni – una dintre cele mai moderne şi elegante astfel de instituţii din ţară. „Locul de odihnă al seniorilor găzduieşte în prezent, în condiţii de excepţie, 62 de persoane. Nu în ultimul rând, în gestionarea Municipalităţii funcţionează 5 cluburi ale pensionarilor – două în cartierul Ostroveni şi câte unul în cartierele Petrişor, Nord şi Traian; chiar dacă, în prezent, din cauza restricţiilor cauzate de pandemia de coronavirus, activitatea acestora este suspendată, ele au fost pentru persoanele vârstnice adevărate centre de socializare, în care s-au putut întâlni, s-au sărbătorit la zile aniversare sau au practicat diverse jocuri. Cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor Vârstnice, primarul Mircia Gutău urează în numele comunităţii locale tuturor seniorilor din municipiul Râmnicu Vâlcea să se bucure de ani mulţi cu sănătate, să fie feriţi de griji şi să aibă parte de toată dragostea şi respectul celor dragi!”, a adăugat Daniel Ionescu.

Articole Similare

Back to top button