Diverse

Aproape 5000 de bilete vândute deja. 5 trupe din TOP 10 american vin la festivalul de la Brezoi

Robert Schell, primarul de la Brezoi, speră ca, pe măsură ce avansează campania de vaccinare împotriva noului coronavirus, viaţa să revină uşor-uşor la normal. Una dintre cele mai mari dorinţe ale sale este ca, la vară, oraşul său să poată găzdui o nouă ediţie a festivalului de blues.

„Raed Arafat a declarat mai deunăzi că n-ar fi exclus să rămână restricţionate astfel de evenimente. Sper să nu se întâmple acest lucru, pentru că ne-ar da rău peste cap. În 2021, festivalul de la Brezoi ar urma să aibă loc în perioada 20-25 iulie. Vor fi foarte mulţi artişti. Avem cinci trupe din Top 10 american. Vânzarea biletelor merge bine. Avem peste o mie de spectatori care vor sta la corturi şi peste o sută de rulote. Capacitatea maximă pe care o putem ocupa la spectacole este de 10.000 de oameni. Până acum, sunt vândute aproape 5.000 de bilete. Şi restul se vor vinde ca pâinea caldă, în momentul în care vom fi siguri sută la sută că putem ţine festivalul, sigur, cu respectarea regulilor impuse de autorităţi, în contextul pandemiei de COVID-19”, a anunţat edilul. Robert Schell a adăugat că, în line-up, festivalul îi are anul acesta pe unii dintre cei mai interesanţi artişti de blues, blues-rock, jazz, fusion şi funk din Lume: Beth Hart (USA) | Eric Gales (USA) | Samantha Fish (USA) | Dana Fuchs (USA) | Ryan McGarvey (USA) | Rick Estrin and The Nightcats (USA) | Hannah Wicklund & The Steppin Stones (USA) | Popa Chubby (USA) | Jackie Venson (USA) | Blues Pills (SWE) | Guts n Grace (SWE) | Kaz Hawkins (IRL) | King King (UK) | Laurence Jones (UK) | Bad Day Blues Band (UK) | John Montana (UK) | Hetty & the Jazzato Band (UK) | The Doors Alive (UK) | Joe Rusi (NOR) | Alex Calancea Band (MD) | Alexandru Andries (RO) | AXiS (RO-SRB) | Florin Giuglea Group (RO) | Halper Hendrix Experiment (HU-USA) feat. AG Weinberger (RO) | Marcian Petrescu & Trenul de Noapte (RO) | Marius Dobra Blues Band (RO-AT) | Nightlosers (RO) | Quo Vadis (RO) | Rares Totu’s Midnight Sun feat. Aminda (RO) | Groove Garden | Bluemans | Berti Barbera & Nicu Patoi și mulți alții.

 

 

 

Articole Similare

Back to top button