Fără categorie

Apă toxică, la robinetele din Băile Govora!

Dănuţ Omeag este unul dintre vâlcenii foarte documentaţi atunci când abordează un subiect, iar la un moment dat a şi cochetat cu presa. De mai bine de un an, analistul sportiv a început să abordeze teme care preocupă în mod special comunitatea de la Băile Govora. Nu de puţine ori, Omeag a prezentat obiective şi proiecte lăsate în paragină de autorităţile locale şi a vorbit despre soluţiile văzute de el sau de alţi oameni pentru resuscitarea staţiunii. Zilele trecute, Omeag a luat atitudine şi împotriva managementului de la APAVIL, care continuă să livreze în multe zone din judeţ apă toxică. Ca să nu existe nicio îndoială în privinţa celor spuse de el, Omeag a prezentat mai multe filmuleţe cu apa de la robinet, care – după culoarea închisă – era clar că nu este potabilă. Cu toate acestea, însă, plătim unul dintre cele mai mari preţuri din ţară pentru ea. „Mama voastră de bandiți ordinari (că m-am săturat să vă semnalez) ce apă ne “livrați”! APAVIL – tarla fără stăpân! Puneți mâna și schimbați conducta de apă, mai ales pe Strada Palangine! Stațiune de interes național – Băile Govora! Vă dăm o groază de bani pentru apă infectă! Ne-ați distrus instalațiile sanitare și centralele termice!”, a transmis, scos din sărite, Dănuţ Omeag. Dar unde sunt DSP şi celelalte instituţii care ar trebui să ia măsuri? Şi pe acestea le plătim tot degeaba?

Articole Similare

Back to top button