Anul 2025 are semne bune pentru AS Buneşti! A bătut tot în amicale

AS Buneşti a disputat trei meciuri de verificare. Le-a câştigat pe toate. S-a impus cu 1-0 în confruntarea cu Sportul Genuneni, cu 4-2 în partida cu Olăneşti şi cu 6-3 în duelul cu Stoeneşti. În week-end-ul care urmează îşi va măsura forţele şi cu o echipă din afara judeţului. Merge la Curtea de Argeş, pentru un amical cu Ciofrângeni. ”Va fi ultimul week-end când vom avea amicale. În următorul vom juca în Cupa României, la Vaideeni. În campionat ne-am propus să mai urcăm în clasament, să ne clasăm undeva în primele 8 din Liga a V-a. Am trecut şi prin perioade grele, dar ne-am reorganizat, am început să ne cunoaştem mai bine şi să se lege tot mai mult relaţiile de joc. Am găsit băieţi serioşi, cu caracter. Avem pregătite şi trei transferuri. Le vom oficializa zilele acestea. Dacă avem un lot de 18 jucători, e suficient pentru noi”, a precizat Adi Ancuţa, liderul echipei de Liga a V-a din Buneşti.