Antrenorul Gheorghe Dinu s-a întors la clubul Chimia
* acesta a fost plecat, pe perioada vacanţei de vară, în Irak
În prima zi de toamnă, la Arad s-a dat startul Cupei României şi a calificărilor la Campionatul Naţional de seniori, la haltere. La acest concurs, care se va încheia sâmbătă, 6 septembrie, clubul Chimia Rm. Vâlcea este reprezentat de patru sportivi. Este vorba despre Alexandru Şandru (categoria 85 kilograme), Sorina Matei (categoria 48 kilograme), Anda Matei (+75) şi Daniel Moldovan (categoria +105 kilograme). Aceştia au fost pregătiţi în ultima perioadă de către Daniel Moldovan după ce, antrenorul care a contribuit la formarea lor, Gheorghe Dinu, a anunţat, la începutul verii, că va renunţa temporar la activitatea sa din cadrul clubului Chimia pentru a-şi încerca norocul peste hotare. Acesta a plecat la muncă în Irak, acolo unde se afla şi fiul său, de câţiva ani. „Experimentul” s-a încheiat la sfârşitul sezonului estival întrucât zona în care acesta muncea a devenit una de conflict şi siguranţa sa era pusă în pericol. Gheorghe Dinu s-a întors la Vâlcea şi îşi va continua activitatea de antrenor în cadrul secţiei de haltere a clubului Chimia. În următoarea ediţie a publicaţiei noastre vom reveni cu rezultatele obţinute de cei patru halterofili vâlceni la calificările pentru Campionatul Naţional de seniori şi Cupa României, de la Arad. (S.S.)