Karate

Antrenoarea de la Champions Dream Team a obţinut centura neagră la karate shotokan

Mihaela Gogoloşi, maestru emerit al sportului, multiplă campioană mondială şi europeană la karate shotokhan, antrenor în cadrul Champions Dream Team din Rm. Vâlcea, a obţinut o nouă recunoaşere a meritelor sale din plan sportiv. Miky a fost recompensată pentru performanţele înregistrate, de către Federaţia Română de Arte Marţiale, cu centura neagră Yondan (4 dan), stilul shotokan. Soţia campionului Bogdan Gogoloşi (”Viespe”) şi-a exprimat recunoştinţa pentru sprijinul pe care l-a primit din partea antrenorilor săi.
”Vreau să le mulţumesc colegilor mei pentru încredere şi susţinere şi să le mulţumesc în mod special celor doi antrenori ai mei, pentru tot sprijinul acordat până acum, pentru caracterul frumos pe care mi l-au format, pentru că am reuşit să fac din karate un stil de viaţă. Sunt fericită că pot preda tainele karate-ului mai departe, cu dorinţa de a schimba şi eu pe viitor viaţa altor copii”, a transmis Mihaela Gogoloşi.

Articole Similare

Back to top button