Antract, show electrizant la Rm. Vâlcea

Antract concert 25 oct 2013 Taverna SarbeascaAtmosferă incendiară la sfârşitul săptămânii trecute, la Taverna Coroana Sârbească din Zăvoi. Trupa Antract şi-a lansat noul single „Începe să bată”  pentru prima oară la Rm. Vâlcea, în faţa a aproximativ 350 de persoane. Bobiţă Cătuşanu (bass), Ilie Manole Vlad (chitară), Paul Radu (voce) şi Răzvan Gorcinski (tobe) au electrizat din nou publicul venit să asculte piese precum „M-am obişnuit”, „Lucid”, „Pentru tine, nou”, „Dezbracă-te de tine”, „Chitara va plăti facturi”, dar şi alte melodii ce vor fi incluse pe noul album al formaţiei, care urmează a fi lansat anul viitor. „Ne simţim bine de fiecare dată când avem prietenii lângă noi, iar la Rm. Vâlcea ne întoarcem mereu cu bucurie, pentru că aici este publicul nostru. Piesa „Începe să bată” ne place foarte mult şi va fi noul single la care vom filma şi un videoclip. El va fi inclus pe noul album Antract, ce va fi lansat în martie 2014, în cadrul concertului aniversar”, a declarat liderul formaţiei Antract, Bobiţă Cătuşanu. Trupa vâlceană, care va împlini anul viitor 30 de ani de activitate, a cântat pe cele mai mari scene din România în compania unor nume grele din rock-ul  internaţional, cum ar fi Uriah Heep, Jetro Tull, Saxon, Paradise Lost, Ronnie James Dio, Monster Magnet, Metallica şi Helloween. Antract a avut o colaborare şi cu actriţa americanã Jenny Molen, protagonista din videoclipul piesei „Înger”.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button