Annabella construieşte un supermarket pe Bulevardul Dem Rădulescu
Pe Bulevardul Dem Rădulescu, se lucrează la construcţia primului supermarket autohton din Rm. Vâlcea. Această investiţie este realizată de Dan şi Dorina Mutu, proprietarii companiei Annabella, şi are termen de execuţie 12 luni. Lucrările au început în noiembrie 2013 şi se vor încheia la toamnă. După ce va deschide acest supermarket, Annabella are şanse foarte mari să oprească invazia produselor de import cu care Kaufland, Lidl etc. au invadat piaţa şi care, din nefericire pentru consumatori, sunt pline de chimicale periculoase.