Editorial Politic

ANI şi magistraţii să afişeze preţurile!

În Vâlcea, sunt primari care şi-au pierdut mandatele pentru lucruri mărunte, pentru că făceau parte din Consiliul de Administraţie al şcolii sau din cauză că aveau 5 porci şi două curci în curte. Ani de zile, inspectorii ANI şi magistraţii i-au hăituit, i-au tăvălit prin toată presa, vai şi-amar!


Un tratament total diferit aplică însă în cazul primarului Constantin Cîrstina, de la Orleşti, şi încercăm să înţelegem de ce, în condiţiile în care deţine o impresionantă colecţie de dosare. Primul l-a dobândit după ce, din postura de ordonator de credite, a cumpărat cu bani din bugetul comunei produse de la firma sa. Câteva sute de milioane! Al doilea şi l-a adăugat în „palmares” după ce a lovit cu maşina o femeie şi aceasta s-a ales cu sechele. Din 2017, are un dosărel penal şi pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Iar lista ar putea continua. Ei bine, Cîrstina şi-a terminat nesinchisit mandatul 2016-2020 şi l-a început pe cel nou, fără ca cineva să-i tragă din faţă borcanul cu miere. Ba mai mult, pare ajutat să lungească la nesfârşit unele procese. Cel de la Judecătoria Curtea de Argeş a fost înregistrat acum 4 ani şi a rămas în fază incipientă. Instanţa fixează termene din două în două luni, dar nu pentru a clarifica ceva, ci probabil s-au obişnuit să se vadă periodic. Cu aşa Justiţie, nu e de mirare că avem atâta corupţie! Dar măcar să afişeze preţurile!

 

Articole Similare

Back to top button