Andrei Vasile (Casa Românească): „Vrem să promovăm, dar agenţii economici din staţiune nu ajută cu nimic echipa de fotbal”
Andrei Vasile, proprietarul Popasului „Casa Românească”, este indignat de faptul că echipa de fotbal Cozia, pe care o sponsorizează, nu este sprijinită financiar şi de ceilalţi agenţi economici din localitate, dar, cu toate acestea, se vorbeşte tot mai des despre o promovare în Liga a III-a.
De-a lungul anilor, el a fost principalul sponsor al trupei antrenate de Cristi Bora, asigurând jucătorilor mese, prime, dar şi recuperare în cadrul complexului turistic pe care îl deţine în staţiune. „Ar fi cazul să se implice şi alţi oameni din Călimăneşti în susţinerea echipei, nu doar eu şi primăria. Abia atunci putem discuta de promovare. Bugetul actual nu permite acest lucru. Pe mine nu m-a obligat nimeni să bag bani în echipă, o fac pentru că îmi place fenomenul fotbalistic. Mi se pare normal şi de bun simţ să susţin echipa din oraşul în care îmi desfăşor activitatea economică”, a declarat, pe Facebook, Andrei Vasile. (L.C.)