AtletismAlte sporturi

Andrei Neagoe şi Alin Firfirică, campioni naţionali de seniori la atletism

Sâmbătă, 7 iulie, doi dintre atleţii formaţi la Vâlcea, la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, au reuşit să obţină medaliile de aur la Campionatul Naţional pentru Tineret şi Seniori, de la Piteşti. Andrei Neagoe a înregistrat un record personal în proba de 200 metri (20,88), rezultat prin care a devenit cel mai bun din România, la nivel de seniori. Alin Firfirică a câştigat titlul naţional de seniori şi totodată de tineret la aruncarea discului, cu o performanţă de 59,58 metri. În contul lor s-au mai regăsit şi alte medalii. Firfirică a mai luat bronz la aruncarea greutăţii, la seniori şi argint la tineret, în timp de Neagoe s-a clasat pe ultima treaptă a podiumului de seniori la 100 metri, dar şi la ştafeta de 4×100 metri, unde a concurat pentru CSU Piteşti. Tot la Piteşti, perişăneanca Andreea Necşoiu a obţinut titlul naţional de tineret la aruncarea suliţei. Ştafeta feminină de 4×400 metri, de la Liceul Tehnologic „Brătianu” din Drăgăşani, a cucerit medalia de bronz la tineret. Din echipa pregătită de profesoara Luminiţa Orza au făcut parte: Cristina Vlădulescu, Ariana Orza, Irina Zota şi Alexandra Drăghicescu. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button