Liga II

Andrei Iana va juca la Liga a II-a

Considerat un talent încă de când a făcut primii paşi în fotbal, Andrei Iana a reuşit, odată cu trecerea timpului, să confirme aşteptările. Valoarea i-a fost apreciată de cluburi mari din România. Andrei s-a pregătit cu Dinamo, s-a aflat în curtea Academiei Steaua, iar în cele din urmă a ajuns la Universitatea Craiova. În ultimul sezon, acesta a evoluat, sub formă de împrumut, la LPS Cetate Deva. La 30 iunie, revine în Bănie. Mai are contract cu Universitatea încă un an. Cel mai probabil, Iana nu va juca la Craiova. Are multe oferte de la Liga a II-a, chiar şi de pe prima scenă fotbalistică a ţării.

”Aşteptăm ca Federaţia să se decidă în privinţa sezonului viitor, dacă va exista la Liga a II-a obligativitatea folosirii unui jucător născut în 2002 sau mai mic. Cred că în două săptămâni se va clarifica totul şi ne vom putea hotărî în privinţa viitoarei destinaţii a lui Andrei. Avem multe oferte de la Liga a II-a, chiar de la echipe de top. De asemenea, sunt variante şi pentru Liga I, dar nu vrem să ne grăbim. Nu sărim treptele. Vrem să facem paşii normal. Pentru noi, important e ca Andrei să meargă undeva unde să joace meci de meci. Nu ne încălzeşte cu nimic dacă merge la o echipă de Liga I, stă pe banca de rezerve şi intră câte 5-10 minute într-un joc. Are nevoie de meciuri în picioare pentru că anul viitor va fi Campionatul European Under 19. El e component al acestei Naţionale. A lipsit de doar două ori. O dată nu a fost convocat, iar altădată a fost accidentat.

Pandemia le-a dat tuturor planurile peste cap. Andrei s-a pregătit şi în această pauză competiţională, a făcut câte două antrenamente pe zi, dar nu e acelaşi lucru ca atunci când te pregăteşti în grup. Din punct de vedere medical este foarte bine. Împrumutul la Deva îi expiră la 30 iunie. Sunt şanse mici să mai continue la Liga a III-a. Va juca la Liga a III-a doar dacă Universitatea Craiova se opune ca el să meargă la o altă echipă şi va fi nevoit să joace pentru «satelit». Dar nu cred că se va întâmpla acest lucru. Este vorba despre viitorul unui copil de lot naţional. Distanţa nu va fi un criteriu pe care-l vom lua în calcul când ne vom decide asupra viitoarei destinaţii. Nu e departe nici Botoşani, nici Piatra Neamţ, nici Iaşi, atunci când îţi doreşti să faci performanţă. A fost el la pregătire în Olanda, cu Ştefan Nanu. A stat patru luni acolo şi nu s-a plâns.

Ne pregătim de 13 ani pentru performanţă. Andrei merge la fotbal de la 5 ani şi jumătate. Nu cred că e momentul să ne grăbim cu Liga I”, a spus Cosmin Iana, tatăl fotbalistului Andrei Iana, despre variantele luate în calcul pentru următorul sezon competiţional.
În altă ordine de idei, pentru Andrei Iana 2021 va fi un an important nu doar pe plan sportiv. Trece în clasa a XII şi va trebui să susţină bacalaureatul. Este posibil ca în aceeaşi perioadă cu examenele de la terminarea liceului să fie programat şi Campionatul European Under 19. Dacă se va întâmpla acest lucru, Andrei va fi nevoit să opteze pentru bacalaureatul olimpicilor României, un examen special organizat pentru sportivii de mare performanţă, care reprezintă Naţionala peste hotare. Acesta este programat, de obicei, în perioada de pauză competiţională. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button