Amalia Huţan, de la Teatrul Anton Pann, la Gala Tânărului Actor „Hop” – Costineşti 2013
În organizarea UNITER, în perioada 4-8 septembrie, la Costineşti, are loc cel mai important eveniment teatral dedicat tinerilor actori aflaţi la început de carieră – Gala Tânărului Actor „Hop” – ediţia a XVI-a.
După terminarea Facultăţii de Teatru şi Televiziune a UBB Cluj Napoca – clasa Miklos Bacs, Amalia Huţan vine la Rm Vâlcea. Din 2012, face parte din colectivul Teatrului Anton Pann, iar acum participă la Gala Tânărului Actor HOP – 2013, la secţiunea individual, cu monologul Medeea Redux, de Neil LaBute, iar la proba impusă interpretează rolul actriţei Samantha Morton din filmul The Libertine. În interviul din revista de cultură Agenda LiterNet, Amalia Huţan aminteşte de profesorii ei, cărora le mulţumeşte şi spune că nu ar fi reuşit dacă nu ar fi avut şansa să-i intâlnescă pe Vlad Massaci, Cristi Juncu, Cosmin Ardeleanu şi Adrian Roman. La Teatrul Anton Pann, a fost distribuită în aproape toate spectacolele din stagiunea 2012-2013. Spectatorii au remarcat-o încă de la debutul ei pe scena Teatrului Anton Pann, în Revizorul de Gogol, rolurile în care a fost distribuită reuşindu-i cu succes: Aproape (Almost, Maine) de John Cariani, pe scurt: CARAGIALE după I.L. Caragiale, Visul unei nopţi de vară de William Shakespeare şi Trilogia Belgrădeană de de Biljana Sbrljanovic. Cu energia pe care o are, suntem convinşi că Amalia Huţan va atrage atenţia juriului prezent la acest eveniment. Îi dorim mult, mult succes. O altă actriţă, Diana Roman, care s-a format de mică pe scena Teatrului Anton Pann, acum absolventă de UNATC, este şi ea prezentă la Gala Tânărului Actor „Hop” de la Costineşti. Participă la secţiunea grup, în spectacolul Pisica verde, de Elise Wilk, şi la proba impusă „Marylin Monroe”.
La fel, în interviul din revista de cultură Agenda LiterNet, Diana Roman îşi aminteşte cu plăcere de primul rol pe care l-a avut în teatru – Soldatul Svejk, în regia lui Dan Micu. Nu uită că prima întâlnire importantă şi marcantă în acelaşi timp „a fost cea cu TATA, regizorul Adrian Roman”. „El e idolul şi idealul meu principal de OM. Şi Dan Micu”, a spus Diana Roman.
Diana Ştefănescu
PR Teatrul Anton Pann Rm. Vâlcea