Am primit pe adresa redacţiei

Alexandru Alboi, căpitanul echipei de juniori A1 din Brezoi, reclamă durităţile excesive ale jucătorilor din Frânceşti

Alexandru Alboi, căpitanul echipei de juniori A1 de la Lotru Brezoi şi unul dintre cititorii noştri fideli, ne-a scris pe adresa redacţiei Arena Vâlceană, pentru a deplânge tratamentul de care a avut parte în partida disputată etapa trecută, în deplasare, la Victoria Frânceşti. Potrivit afirmaţiilor sale, echipa la care joacă a trăit un calvar în meciul respectiv, din cauza jocului extrem de dur practicat de adversari.
„Ceea ce se întâmplă în campionatul de juniori A1 din Liga a IV-a este de nedescris. La meciul Victoria Frânceşti – Lotru Brezoi, căpitanul echipei gazdă a încercat să lovească cu pumnul în faţă un jucător al echipei din Brezoi. Marele noroc al colegului meu, pe nume Alexandru Nemeş, a fost că a reuşit să se ferească în ultima clipă. Mai departe, puteţi ghici ce s-a întâmplat? Arbitrul partidei nu i-a acordat niciun cartonaş jucătorului care a încercat să lovească. Acesta a scos cartonaşul galben numai după ce jucătorii celor de la CS Lotru Brezoi au fost scoşi din teren de către antrenorul echipei. În cele din urmă, echipa a intrat din nou pe teren, iar când mai erau câteva minute din joc, un jucător ,de la CS Lotru Brezoi, a căzut în careul celor de la Frânceşti, iar portarul acestora l-a lovit intenţionat cu piciorul în spate, având nevoie de îngrijiri medicale rapide. Ne mirăm cum de arbitrul i-a acordat cartonaşul roşu, dar după minute bune în care s-a consultat cu arbitrul asistent. În cele din urmă, am câştigat cu scorul de 4-3 şi suntem foarte bucuroşi că am mai ajuns acasă nevătămaţi, după clipele de groază pe care l-am trăit acolo. Sunt căpitanul echipei din Brezoi Alboi Marin Alexandru şi sper din tot sufletul să scrieţi un articol despre aceste lucruri dureroase. Sperăm că AJF va lua măsurile necesare, pentru a nu mai avea parte de încă un episod de genul asta”, a scris Alexandru Alboi, jucător Lotru Brezoi.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button