Opinii

AM PRIMIT LA REDACŢIE

Trăiască geniul lui Iancu Carabageac!

Gabriel Albinaru, fratele fotbalistului Adrian Albinaru, a luat parte week-end-ul anterior la partida dintre Damila Măciuca şi FC Caracal, alături de legenda vie Iancu Carabageac. Acesta ne-a trimis o scrisoare pe adresa redacţiei, în care ne relatează felul în care fostul mare fotbalist al Vâlcii a trăit „dincolo de gard” partida de sâmbăta trecută, mai ales că fiul său e antrenor secund la formaţia de Liga a III-a.
„«Trăiască moţul între moţi» – nu este o frântură din celebrul cântec popular românesc, ci doar o parabolă jurnalistică dedicată unui om deosebit. Am fost sâmbătă, 29 octombrie, să urmăresc nou-promovata Damila Măciuca într-un meci oficial de Liga a III-a. Pentru început, am fost plăcut impresionat de investiţiile făcute de fraţii Dan şi Laurenţiu Niţu, patronii echipei, dar şi de emulaţia creată în jurul acestei echipe. Am asistat la partidă de lângă gardul ce înconjoară stadionul la intrarea spre vestiare, alături de cel care a fost (nu am auzit vreodată pe cineva să susţină contrariul!) cel mai mare fotbalist din Vâlcea, Iancu Carabageac. Nu-l mai văzusem de ceva vreme… Acelaşi fizic, aceeaşi modestie, acelaşi mers, dar cu urmele trecerii timpului pe faţă. A stat tot timpul meciului în picioare, a strigat, şi-a spus părerea… s-a chinuit. Nu i-a plăcut jocul, pentru că el vede fotbalul cu totul altfel decât se joacă astăzi. Practic, erau două jocuri… cel ce se desfăşura pe teren, unde arbitrul şi-a depăşit cu mult incompetenţa, prin decizii eronate în defavoarea gazdelor, şi altul ce se derula în mintea lui Iancu. Mi-aş fi dorit ca „duhul lui Iancu” (a se citi geniul lui Iancu!) să intre pe teren să limpezească jocul, să desfacă pe margini sau să dea pase de fineţe. În fotbalul de astăzi, şi nu fac referire doar la acest meci, se joacă cu mai multă forţă (parcă nu ar fi fost alte sporturi unde omul să-şi dovedească această abilitate: atletism, lupte), se tacticizează până la absurd (şahul era altă variantă aici!), astfel încât spectacolul şi parfumul jocului încep să dispară. Toţi cei care au apucat să vadă un Carabageac jucând fotbal şi, în contextul a ceea ce vedem astăzi pe stadioane, unui astfel de om trebuie să-i acordăm tot respectul nostru pentru tot ce a făcut el pe gazonul verde şi să ne bucurăm că e prezent la meciurile făcute de echipele vâlcene.”

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button