Diverse

Alutus Sălătrucel şi Victoria Frânceşti, pe locuri retrogradabile la Liga a V-a. Trei campioane vor fi premiate după ultima etapă

În acest week-end se termină sezonul fotbalistic pe plan judeţean. AJF a programat ultima etapă în toate cele trei eşaloane. Campioana, la Liga a V-a, a fost deja premiată. Oltul Ioneşti a promovat şi va juca în Elită, unde poate face pasul şi Oltul Drăgoeşti. Din Liga a IV-a au retrogradat, teoretic, Viitorul Mateeşti şi Stejarul Vlădeşti. Mateeşti va rămâne în primul eşalon judeţean dacă vor fi locuri disponibile. La Liga a IV-a festivitatea de premiere va avea loc sâmbătă, 10 iunie. SCM are nevoie de o victorie cu Foresta Malaia pentru ca la ora 20.00 să-şi poată primi trofeul şi medaliile de campioană. Aşadar, câştigătoarea Ligii a IV-a va fi decisă pe stadionul Municipal. Partida cu Foresta se dispută de la ora 18.00. Se poate acorda un trofeu şi golgheterului campionatului. Cel mai prolific jucător a fost Adrian Tilioiu, cu 41 de goluri (înscrise pentru două echipe, FCPO şi SCM). E urmat, în clasament, de coechipierul Grigore Ceapă, cu 33 de reuşite şi de Vali Mihalcea, cu 24 de reuşite. Cei trei mai pot plusa în ultima rundă, dar e greu de crezut că ierarhia se mai poate schimba.
Revenind la Liga a V-a, dacă Oltul Ioneşti Oltul Drăgoeşti au obţinut biletele pentru a face pasul către un nivel superior, pe locuri retrogradabile se situează Alutus Sălătrucel şi Victoria Frânceşti, care nu-şi pot schimba soarta în ultima etapă. În locul acestora, de la Liga a VI-a ar urma să urce în Liga a V-a campioanele din Seria Nord şi Sud, AS Creţeni (FOTO) şi ACS Olanu, care vor fi premiate sâmbătă şi duminică. AS Creţeni primeşte vizita celor de la Damila Măciuca, iar ACS Olanu va juca la Genuneni, urmând ca de la ora 15.00 să fie premiată acasă, la Olanu, în faţa propriilor suporteri pentru performanţa din acest sezon, câştigarea titlului la Liga a VI-a în primul an de la înfiinţare.

Articole Similare

Back to top button