Liga IV

Alunu a câştigat derby-ul local cu Mateeşti. Rezultat stabilit după primele 45 de minute

Sâmbătă, la Mateeşti, a avut loc un nou derby local, între Viitorul, din localitate şi Olteţul Alunu. În trecut, au ieşit scântei dintr-o astfel de confruntare. Acum a fost cel mai liniştit meci din istorie, în care spiritul de fair-play a fost la el acasă. Favoriţii şi-au respectat blazonul şi au câştigat duelul. Oaspeţii s-au impus cu scorul de 2-0. Rezultatul final a fost stabilit din prima repriză, în care gazdele nu au contat în atac. În minutul 7, Olteţul a trecut în avantaj după un corner executat de Toma. Mingea părea să se ducă, cu efect, direct în poartă. A fost deviată, însă, de Buliman (0-1). Apoi, la şutul lui Ciprian Şurlin, mingea a lovit bara. La mijlocul reprizei, după o aruncare de la margine şi o minge respinsă de apărare, Mădălin Vlad a dublat diferenţa. Până la finalul reprizei, Gabriel Herăscu a ratat dintr-o situaţie clară, apoi lui Giusseppe Constantin, la o lovitură liberă, i s-a opus portarul de conjunctură al celor de la Mateeşti, Vasilescu. De la Mateeşti, doar ”Mady” Donţu a avut o încercare mai serioasă de a marca, la un şut în cros. A ţintit vinclul, dar balonul a trecut pe lângă poartă. În partea secundă, Alunu a redus motoarele. Nu s-a mai apropiat serios de poarta mateeştenilor. Echipa coordonată de pe margine doar de viceprimarul Cristi Deaconescu nu a reuşit să profite de pasul înapoi făcut de adversară. Mady Donţu, tot cu şuturi de la distanţă, plasate, a încercat să surprindă, fără succes. Şi Coconu a fost aproape să puncteze, după o fază fixă. Apoi Denis Văduva, la o minge trimisă în careul mic, a ajuns cu o secundă mai târziu şi nu a reuşit să împingă balonul în plasă. Şi cam aşa s-a scris istoria derby-ului Mateeşti-Alunu, unul în care gazdele s-au plâns de lipsa de efectiv, cauzată şi de faptul că jocul a fost programat sâmbăta, nu într-o zi de duminică, aşa cum se obişnuia la Mateeşti.

Articole Similare

Back to top button