Politica

Alina Târlea a moţăit la ultima şedinţă

Tirlea Alina• deşi aceasta a durat mai puţin de 10 minute

Plictiseală mare la ultima şedinţă a Consiliului Municipal. Aleşii râmnicenilor n-au avut chef de nimic. Mulţi dintre ei rămăseseră probabil cu mintea plecată în vacanţă sau la afaceri.
Aşa că totul s-a votat şi de această dată în unanimitate, întâlnirea durând doar câteva minute. Opoziţia a şomat din nou, iar pe unii dintre pedelişti aproape că i-a furat somnul. Este şi cazul domnişoarei Alina Târlea, care cu greu reuşea să-şi mai ţină căpşorul pe umeri.
Printre moţăieli, căscături, sughiţuri şi clămpănituri, consilierii au reuşit să stabilească componenţa Adunării Generale a Acţionarilor SC Pieţe Prest SA, dar şi comisia de cenzori. În acest sens, au fost propuşi Mihai Octavian, din partea Ministerului de Finanţe, Comşa Dana, Scarlat Daniela şi, ca membru supleant, Simona Iliescu, secretara senatorului Emilian Frâncu, liderul PNL Râmnicu Vâlcea.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button