Alina Lupu este noul lider al tinerilor democrat-liberali din Vâlcea
Sâmbătă, 13 martie, 200 de tineri democrat-liberali vâlceni s-au întrunit la Filarmonica Ion Dumitrescu pentru a alege noua structură de conducere la nivel judeţean.
În urma votului, componenţa Biroului Permanent Judeţean al Organizaţiei de Tineret PDL Vâlcea este următoarea: preşedinte – Alina Lupu, primvicepreşedinţi – Marian Stoian şi Gabriel Marcu, secretar general – Dincă Petre, vicepreşedinţi – Deaconu Ciprian (Nicolae Bălcescu), Dîrlea Dan (Amărăşti), Daniel Lepădătoni (Horezu), Scîrlea Ana Maria (Călimăneşti), Octavian Cîrstea (Bujoreni), Adrian Mihăilescu (Drăgăşani), Zaharioiu Emil (Băbeni), Alexandru Mazilu (Drăgoeşti), Uţă Daniel (Şuşani) şi Daniel Ioncică (Zătreni). Secretari generali adjuncţi au fost aleşi Lavinia Găgeanu (Băile Olăneşti) şi Octavian Păunescu (Malaia), iar secretari executivi au fost aleşi Iulian Cosma (Băbeni), Bogdan Drăghici (Mihăeşti), Adrian Năulea (Stoileşti), Radu Vasile (Băile Olăneşti), Marian Smeureanu (Ocnele Mari), Gheorghe Ţoiu (Goleşti), Dragoş Mişcoci (Măciuca), Adriana Gulică (Berbeşti), Alin Trancă (Făureşti) şi Daniel Neluşi (Tomşani). Tinerii democrat-liberali au fost abordaţi de noul preşedinte cu un mesaj mobilizator. „De foarte multe ori, tinereţea în politică a fost considerată un dezavantaj, fapt care a determinat descurajarea tinerilor valoroşi, cu potenţial de a îşi exprima ideile şi de a acţiona în consecinţă. Împreună cu voi, vreau să arătam că prejudecăţile pot fi lăsate la o parte, tineri pot să acţioneze şi să se implice în proiecte importante pentru comunitate şi pot, uneori, să schimbe în mod pozitiv societatea în care trăiesc. Noi schimbăm lumea, nu ea pe noi”, le-a transmis Alina Lupu colegilor ei. „Suntem aici pentru a demonstra că OT PDL Vâlcea este o organizaţie care aflată în situaţia de a alege între pasivitate şi iniţiativă, alege iniţiativa. De noi depinde modelarea comunităţii noastre! Schimbarea începe cu noi. Tinerii în politică nu reprezintă doar o alternativă, ci o necesitate”, a adăugat noul lider al OT PDL Vâlcea.