Fără categoriePolitica

Alina Gorghiu, şucărită pe Cioloş pentru că nu-l schimbă pe Cornoiu din funcţia de prefect al judeţului Vâlcea

Gorghiu AlinaIeri, la Rm. Vâlcea, Alina Gorghiu s-a zbârlit ca o mâţă furioasă la Cioloş, premierul pus în funcţie de Iohannis, supărată că acesta nu-l schimbă pe Dumitru Cornoiu din funcţia de prefect al judeţului. Lidera PNL a spus că, săptămâna aceasta, guvernul a schimbat alţi 4 prefecţi şi se aştepta ca, printre ei, să se numere şi cel de la Vâlcea. „Una dintre puţinele condiţii pe care PNL le pune acestui guvern de tehnocraţi este depesedizarea şi depolitizarea administraţiei din România, care este colonizată de PSD-işti. (…) Dumitru Cornoiu, prefectul de la dumneavoastră, are cele două dimensiuni necesare şi suficiente pentru a fi schimbat de Guvernul Cioloş. În primul rând, pentru incompetenţă. Am înţeles că are restanţe majore în comunicarea către guvern şi ministere a situaţiilor din Vâlcea, astfel încât să beneficiaţi de fonduri.

Mă refer în special la lista şcolilor care nu au autorizaţii sanitare. Acea listă n-a ajuns la Ministerul Dezvoltării. Este vorba şi despre lista cu situaţiile de urgenţă, pe care iarăşi n-a transmis-o. Dar mai preocupant decât atât este că prefectul de Vâlcea se implică politic”, a reproşat co-preşedintele PNL, deranjată de faptul că Dumitru Cornoiu ar face marcaj pentru PSD-UNPR şi nu pentru liberali. „Din câte am înţeles, inclusiv la emisiunile TV, domnul prefect îşi manifestă dispreţul faţă de anumiţi lideri politici. (…) Îi vom cere premierului să urgenteze evaluarea prefecţilor. În prima tranşă, a schimbat 9, iar miercuri încă 4”, a adăugat lidera PNL, aşteptându-se ca Cioloş să-i satisfacă dorinţele cât mai rapid. Da cine e, Elena Ceauşescu 2?

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button