Liga II

Alin Artimon: „Atunci când am luat decizia de a reveni la CSM am gândit cu sufletul!”

Artimon Alin CSMLa meciul de sâmbăta trecută, cu Luceafărul Oradea, în tribunele stadionului din Zăvoi a fost prezent şi Alin Artimon, care a însoţit formaţia vâlceană şi în deplasare de la Baia Mare, din runda intermediară de săptămâna trecută.

După mai multe luni de negocieri, antrenorul bănăţean s-a înţeles cu oficialii CSM-ului pentru a reveni pe banca tehnică a formaţiei vâlceni. La finele partidei cu Luceafărul Oradea, Artimon şi conducătorii din Zăvoi au pus la punct şi ultimele detalii legate de contractul său. Din această săptămână, mai precis de luni, 9 aprilie, bănăţeanul şi-a început munca la CSM, obiectivul pe care-l va avea în sezonul actual fiind salvarea de la retrogradare.
Artimon s-a despărţit de CSM Rm. Vâlcea în martie 2010, după primele trei etape de la începutul returului. Tehnicianul bănăţean a pregătit echipa vâlceană din septembrie 2008, după desfiinţarea echipei Forex Braşov, la cârma căreia s-a aflat o perioadă.

Tehnicianul bănăţean a refuzat oferte mult mai avantajoase pentru a se întoarce în Zăvoi

„Între mine şi oficialii din Zăvoi discuţiile s-au purtat de mai multă vreme, mai precis de vreo şase luni. Totul a depins însă de contractul meu cu Poli Timişoara, dar până la urmă am reuşit să mă eliberez de acel angajament şi să pot veni la Vâlcea. Vreau să vă spun că atunci când am luat decizia de a reveni la CSM am gândit cu sufletul. Financiar şi din alte puncte de vedere sunt pe minus, faţă de cât perioada petrecută la Timişoara. Pentru mine, au contat foarte mult oamenii de la Vâlcea care au discutat cu mine, proiectul de aici, dar şi faptul că timp de şase luni au avut răbdare şi au aşteptat să mă eliberez de Poli Timişoara”, a spus Artimon după revenirea la Vâlcea.
Tehnicianul bănăţean a recunoscut ca a avut şi alte oferte, poate chiar mai avantajoase din punct de vedere financiar, dar că până la urmă a ales să revină la CSM. „Ştiu că suporterii au mare încredere în mine, mă bucură acest aspect, dar mi se pare ceva trecător, deoarece atunci când echipa nu joacă, lucrurile se pot schimba repede. Şi relaţia mea bună cu fanii e însă unul dintre motivele importante care m-au făcut să nu refuz negocierile cu oficialii din Zăvoi. Ca să nu mai zic şi de faptul că, chiar şi în perioada în care n-am mai fost la Vâlcea, relaţia mea cu mass media şi cu oamenii care sunt în preajma clubului a fost una cordială, de respect reciproc”, a conchis Artimon.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button