Administratie

Alexandru Dediu a depus un proiect pe mediu pentru asfaltarea drumurilor din Păuşeşti Măglaşi

Alexandru Dediu a depus la Ministerul Mediului un proiect pentru asfaltarea a încă 5 kilometri în comuna Păuşeşti Măglaşi. Potrivit spuselor alesului local, investiţia are şanse mari să primească finanţare, prin programul care vizează „asfaltarea a 10.000 de kilometri”. „Toate satele din comună vor beneficia de pe urma investiţiei, în acest sens urmând a fi asfaltate mai multe porţiuni de drumuri, cu lungimi cuprinse între 300 şi 1000 de metri. În cazul în care vom reuşi să ducem la bun sfârşit şi această investiţie, 90 la sută din drumurile şi uliţele din Păuşeşti Măglaşi vor avea asfalt”, a menţionat Dediu. Altfel, primarul conservator ne-a mai informat că săptămâna trecută a mai depus un proiect, pe FEADR, Măsura 3.1.3, pentru înfiinţarea unui centru de informare turistică la Păuşeşti Măglaşi. „Am primit deja vizita în teren a reprezentanţilor de la Craiova, care şi-au dat OK-ul în ceea ce priveşte acest proiect, a cărui valoare este de 200.000 de euro”, a încheiat Alexandru Dediu. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button