Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Volei

Alexandra Popa, jucătoarea numărul 1 a echipei feminine de junioare de la CNMB


  • antrenoarea Denisa Stoicănescu a făcut un scurt bilanţ al sezonului recent încheiat

Echipa de junioare de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” a terminat doar pe locul 5 sezonul regulat al Campionatului Naţional de volei. Elevele Denisei Stoicănescu au jucat însă într-o „companie infernală”, în condiţiile în care, din Seria E, au mai făcut parte alte grupări cu renume din voleiul juvenil românesc, precum CSŞ Lugoj (care a ajuns până la turneul final în sezonul trecut), CSŞ Bega Timişoara sau CNNT Craiova.

Denisa Stoicănescu: „Am evoluat excelent cu echipele puternice, dar mai puţin bine cu cele mai slab cotate”

Referindu-se la bilanţul din acest an, antrenoarea echipei vâlcene a afirmat că avea totuşi aşteptări mult mai mari. „Se putea mult mai bine, e cam puţin ce am obţinut! Sigur că mă aşteptam la mai mult! De exemplu, puteam câştiga puncte în plus cu CSM Timişoara, atât la Rm. Vâlcea, cât şi în deplasare. Dacă fetele erau mai concentrate şi ar fi jucat la fel ca şi în meciul cu CSŞ Lugoj, din ultima rundă, sunt convinsă că puteam chiar să câştigăm în faţa formaţiei municipale de pe Bega! Cam asta a fost «problema» noastră: am evoluat excelent cu echipele puternice, dar mai puţin bine cu cele mai slab cotate!”, a subliniat Denisa Stoicănescu.
În încheiere, aceasta a ţinut s-o remarce în mod special pe Alexandra Popa, care a fost chiar căpitanul echipei vâlcene în sezonul recent încheiat, pentru evoluţiile pe care le-a avut de-a lungul campionatului. „În ceea ce priveşte jucătoarele, consider că Alexandra Popa a fost numărul 1 în tot sezonul. Adesea, le-a tras pe celelalte jucătoare după ea, prin devotamentul de care a dat dovadă. A fost un bun coordonator de joc din toate punctele de vedere. Din păcate, celelalte jucătoare din lot au oscilat în evoluţii”, ne-a mai declarat antrenoarea echipei de junioare de la CNMB, Denisa Stoicănescu. (N.C.)

VOLEI FEMININ
Campionatul Naţional de junioare
Sezonul regulat / Seria E

Etapa a VIII-a

CSŞ Slatina – CNNT Craiova 0-3
CNMB Rm. Vâlcea – CSŞ Bega Timişoara 0-3
CSŞ Lugoj – CSM Timişoara 3-0

Etapa a IX-a

CSŞ Lugoj – CSŞ Slatina 3-0
CSM Timişoara – CNMB Rm. Vâlcea 3-0
CSŞ Bega Timişoara – CNNT Craiova 3-0

Etapa a X-a (ultima din această fază)

CSŞ Slatina – CSŞ Bega Timişoara 0-3
CNNT Craiova – CSM Timişoara 3-1
CNMB Rm. Vâlcea – CSŞ Lugoj 0-3

Clasament final

  1. CSŞ Lugoj *) 10 10 0 30- 0 39p.
  2. CSŞ Bega Timişoara **) 10 8 2 24- 6 28p.
  3. CNNT Craiova ***) 10 5 5 15-16 23p.
  4. CSM Timişoara ****) 10 5 5 16-15 22p.
  5. CNMB Rm. Vâlcea 10 2 8 6-24 6p.
  6. CSŞ Slatina *) 10 0 10 0-30 2p.
    *) echipa CSŞ Lugoj a fost bonificată cu 9 puncte
    **) echipa CSŞ Bega Timişoara a fost bonificată cu 4 puncte
    ***) echipa CNNT Craiova a fost bonificată cu 8 puncte
    ****) echipa CSM Timişoara a fost bonificată cu 7 puncte
    *****) echipa CSŞ Slatina a fost bonificată cu 2 puncte

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button