Liga IV

Alex Dandea, talisman pentru Atletic. Clenci şi Tînjală au adus alte trei puncte pentru Drăgăşani

FC Băbeni nu a reuşit nici din a treia încercare să găsească drumul spre succes în acest sezon de Liga a IV-a. Atletic Drăgăşani, în schimb, a înregistrat al doilea succes consecutiv în Elită. Victoria de la Tomşani a fost dublată sâmbătă, la Drăgăşani. Alex Dandea, jucătorul echipei CS Mioveni, a profitat de pauza din Liga a II-a şi a venit acasă. A stat în tribună, alături de foştii fotbalişti emblematici din oraş şi a fost talismanul norocos pentru echipa antrenată de Marius Munteanu. 2-1 s-a terminat duelul dintre Atletic şi AFC Băbeni. După o şansă importantă, ratată de Şurlin, gazdele au trecut în avantaj în minutul 17. Mihai Clenci a marcat pentru 1-0, din lovitură liberă, de la 20 de metri de poartă, lateral stânga. Mingea a trecut de zid şi s-a dus la colţul scurt, surprinzându-l pe Cîrstoiu. În minutul 20, Sabău şi-a salvat echipa, la acţiunea lui Vătăşescu. Tot în prima repriză, ”Paganel” Drăguşin a încercat să-l surprindă pe goal-keeper-ul advers. A executat rapid o lovitură liberă, de la centrul terenului. Mingea a căzut pe transversală.
Băbenarii au intrat pe teren mai determinaţi după pauză. Au avut câteva acţiuni ofensive bune. David Vladu, Mădălin Roşu şi Lăzărescu au ratat şansa egalării. În minutul 60, Atletic a dublat diferenţa. Tînjală a insistat pe o minge jucată pe linia de fund, i-a luat faţa lui Tănăsie şi a marcat pentru 2-0. Pe final, elevii lui ”Jaja” au încercat să ţină de rezultat, să profite pe contraatac. Luca Diaconu a marcat un gol turcesc. În minutul 81, s-a făcut 2-1. Bogdan Şurlin a câştigat duelul cu Tînjală. Fundaşul de la Atletic a căzut peste adversar şi s-a dictat 11 metri. Tot Şurlin l-a executat şi a redus din handicap. Sabău a închis poarta în ultimele minute şi a securizat victoria echipei sale, a doua la rând.

Articole Similare

Back to top button