Liga IVFotbal

Alex Concioiu a risipit emoțiile pentru Gușoeni! A intrat pe final și a marcat decisiv, din voleu, sub bară, în minutul 90, la Budești

CS Gușoeni s-a revanșat după înfrângerea din runda inaugurală a Ligii a IV-a, de la Băbeni. A jucat și acum tot în deplasare, la Budești (suprafața de joc a terenului de la Gușoeni a avut de suferit după seceta din această vară, iar varianta propusă era Mădulari, neacceptată, se pare, de oaspeți, astfel că partida s-a jucat pe terenul lor). Echipa coordonată de Adi Eftenie și Alex Concioiu s-a impus cu 2-0. Ambele goluri au fost marcate după pauză.

”În prima repriză am fost mai subțirei, jocul a fost echilibrat. Am reușit să facem diferența în repriza secundă. Puteam să înscriem de mai multe ori și să închidem jocul, dar am ratat din situații clare. Gabi Marinescu a deschis scorul prin minutul 70. Și el a ratat chiar și singurul cu poarta goală. Am controlat partea secundă. Golul 2 a venit însă pe final. Am avut 13 jucători pe foaie. Alex Concioiu a venit la pauză și a intrat în ultimele 7-8 minute. A marcat golul care a închis, practic, meciul. A fost o execuție frumoasă, o centrare din stânga, șut-voleu sub bară și de acolo în poartă. Aveam nevoie de un rezultat pozitiv pentru că vin meciuri grele pentru noi, la Păușești Măglași, cu Păușești Otăsău, la Călimănești. Față de sezonul trecut eu zic că ne-am mai întărit. Au venit trei jucători din vechiul lot, de la Mădulari (printre care Moldoveanu și Stanciu), am mai luat un copil de 2005, cu juniorat făcut la Drăgășani, Ionuț Paraschiv, un jucător bun, care ne poate ajuta. Au plecat Aly Glodeanu, la Ionești și Bogdan Dumitru, la Băbeni. Și cam atât. Vedem în continuare ce va fi. Important este să ne strângem, să avem soluții pentru fiecare meci”, a precizat Adi Eftenie, oficialul echipei CS Gușoeni.

Articole Similare

Back to top button