
Noul an, dar și schimbarea primarului, la Băbeni, prin alegerea unui tânăr cu viziune, Ștefan Bîzîc, au adus alte perspective și pentru clubul AFC Băbeni. S-au făcut demersurile necesare pentru extinderea activității. Astfel, clubul nu se va axa doar pe fotbal, ci și pe alte sporturi. Al doilea în topul popularității, în județ, este handbalul. Se va putea practica handbal și la Băbeni. Proiectul nu se află doar la stadiul de discuții. S-au realizat lucruri concrete. Profesorul Marius Dănuleț, băbenar la origini, om de-al locului, cu mare experiență în sportul cu mingea mică (a antrenat în Liga Națională, la echipele naționale ale României), se va ocupa de formarea unor grupe de handbal feminin. Secția de handbal își va începe activitatea, cel mai probabil, de la începutul săptămânii viitoare. Inclusiv atletism sau baschet se va putea practica în cadrul clubului. Pentru baschet va exista un parteneriat cu clubul susținut de Consiliul Județean, CS Vâlcea 1924.