Diverse

Adunarea Generală Ordinară a AJF, primul eveniment din fotbalul vâlcean amator, după o jumătate de an de pauză

Sâmbătă, 19 septembrie, începând cu ora 11.00, reprezentanţii echipelor de fotbal afiliate la AJF Vâlcea sunt aşteptaţi la Arenele Traian pentru a lua parte la Adunarea Generală Ordinară. Este primul eveniment la care vor participa după şase luni de pauză. În cadrul acestuia vor fi discuţii şi despre situaţia actuală, despre premisele reluării campionatelor şi ultimele decizii luate de Ministerul Tineretului şi Sportului. ”Îmi doresc ca la Adunarea Generală să fie prezenţi toţi reprezentanţii structurilor sportive afiliate la AJF. Este un eveniment pe care trebuie să-l organizăm anual. Dacă nu am fi găsit această posibilitatea, de a organiza Adunarea Generală în aer liber, la Arenele Traian, respectând normele impuse de autorităţi, am fi fost nevoiţi să o ţinem în mediul on-line. Nimeni nu şi-a dorit o astfel de situaţie, dar nu avem ce să facem altceva. Sper ca în cel mai scurt timp să vin cu veşti bune. Nici nu vreau să mă gândesc că nu vom putea să reluăm competiţiile în acest an! Aşteptăm nişte decizii oficiale din partea autorităţilor, relaxarea măsurilor. Imediat ce va fi posibil, în maxim două săptămâni, vom fi pregătiţi să dăm drumul campionatelor. Până acum, nimeni nu a transmis că ar renunţa, că nu ar mai continua. S-au făcut şi transferuri, mulţi dintre reprezentanţii echipelor au înregistrat chiar şi cererile de înscriere în campionat”, a precizat Adrian Comănescu, preşedintele AJF.

Articole Similare

Back to top button