Adrian Codin s-a recuperat integral după accidentarea de acum 3 luni
În amicalul cu FC Olt, Claudiu Niculescu l-a folosit şi pe atacantul vâlcean Adrian Codin. În urmă cu aproximativ trei luni, acesta a suferit o accidentare la genunchi, dar, potrivit afirmaţiilor sale, s-a recuperat perfect şi este gata să redevină „Cobra din Zăvoi”. „Acum mă simt excelent. Am avut o perioadă mai puţin bună, cauzată de accidentare, dar am reuşit să-mi revin. Îmi doresc cel mai mult să-mi ajut echipa sa ajungă unde şi-a propus, în Liga I. Va fi greu, dar dacă suntem uniţi, nu putem rata promovarea”, a explicat Codin. (L.C.)