Adi Popa, fotbalistul anului. Mangalagiu, cel mai bun antrenor
În această seară, la Stephany, clubul familiei Gutău, se desfăşoară Gala fotbalului vâlcean. Adrian Comănescu, preşedintele AJF, a invitat la eveniment toţi reprezentanţii echipelor din judeţ. Atmosfera este plăcută, selectă şi toţi cei aproximativ 300 de oameni de sport prezenţi se simt foarte bine. Printre ei, se regăsesc Gheorghe Constantin, fostul şef al CCA, Verigeanu şi Ţuca, de la SCM şi câteva foste glorii ale fotbalului vâlcean. În sală, se mai află Eusebiu Veţeleanu, Mircia Gutău şi Costi Rădulescu.
Organizatorii au pregătit premii, diplome, cupe şi alte câteva surprize pentru crema fotbalului vâlcean. Totul pare planificat până în cele mai mici detalii, ceea ce arată că Adi Comănescu şi colegii săi de la AJF au tratat cu maximă seriozitate această gală.
Adi Popa, de la Flacăra Horezu, a primit titlul „Fotbalistul anului, în Vâlcea”, iar Robert Popa a fost desemnat „Cel mai bun portar”. Distincţia „Cea mai bună jucătoare de fotbal” i-a revenit Ştefaniei Vătafu. Cătălin Buşi a fost desemnat „Cel mai bun arbitru”, iar Gabi Mangalagiu, de la Dăeşti, „Cel mai bun antrenor”. (va urma)