Diverse

ADDA şi Emilia Ghinescu, invitate la Festivalul „Lăutarul”, de la Drăgăşani

Primarul Cristian Nedelcu, de la Drăgăşani, vrea să organizeze Festivalul „Lăutarul” în perioada 22-25 septembrie. Încă nu a stabilit toate detaliile şi nici locaţia nu este „bătută în cuie”, dar câteva lucruri sunt clare. Edilul social-democrat doreşte să ţină evenimentul la Palatul Culturii, mai ales că, la ora actuală, acest obiectiv este finalizat, dar dacă va exista vreun impediment, atunci este de aşteptat ca toată acţiunea să se desfăşoare la cinematograf, lângă Rusidava. În prima zi a festivalului, printre artiştii care vor urca pe scena, se va număra şi îndrăgita solistă Emilia Ghinescu. În programul de vineri, 23 septembrie, sunt – la fel – câteva surprize foarte plăcute. Unul dintre cele mai frumoase ansambluri, Plăieşii, invitat şi la nunta lui George Simion, vine la Drăgăşani cu un mix sublim de cântece şi dansuri. Surprizele se ţin lanţ şi sâmbătă, pe 24 septembrie. Adda va susţine un concert incendiar, în cadrul căruia veţi avea ocazia să ascultaţi live „Sâmbătă sară”, „Lupii”, „Arde” sau „Să nu-mi iei trandafiri”, de pe cel mai nou album al său – „Fata din diamant”. Festivalul „Lăutarul” se va încheia duminică seara cu rock şi focuri de artificii. (va urma)

 

 

Articole Similare

Back to top button