Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Social

Actorul Şerban Ionescu luptă pentru viaţă. Să-l ajutăm!

Sâmbătă, 19 mai, ora 19.00, Teatrul „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea vă invită la un spectacol organizat în scop caritabil.

Încasările vor fi donate în contul actorului Şerban Ionescu, care trebuie transferat urgent la o clinică din străinătate, întrucât, în România, nu sunt posibile investigaţii pentru stabilirea unui diagnostic concret, fiind un caz cu care specialiştii nu s-au mai întâlnit. Potrivit Pro TV, boala Lyme i-a afectat întregul organism. Şerban Ionescu nu se mai poate spăla şi nu se mai poate hrăni singur. Îl ajută familia, dar el nu a încetat să spere că, într-o zi, se va ridica din pat şi va urca din nou pe scenă, acolo unde îi este locul. Până nu demult, Şerban Ionescu era un bărbat energic şi plin de viaţă, care mergea 15 kilometri pe jos, zi de zi. În mai 2011, actorul a aflat că suferă de borelioză, o boală gravă, provocată de muşcătura unei căpuşe. Iniţial, Şerban Ionescu a avut dureri la umărul stâng, iar medicii au crezut că e vorba despre reumatism. Au urmat alte analize, care au dus la verdictul final.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button