Diverse

Activitatea Transalpina Ski Resort, în pericol

Constantin Rădulescu, preşedintele CJ Vâlcea, informează că ploile abundente din ultima perioadă au afectat sistemul de captare de pe pârâul Latoriţa – Munţii Muntinu, care alimentează lacul artificial al domeniului schiabil Transalpina Ski Resort. În trecut, în special în lunile decembrie şi ianuarie, lipsa precipitaţiilor sub formă de ninsoare a impus producerea de zăpadă artificială pentru funcţionarea în condiţii optime a activităţii domeniului schiabil. Şi, cum acest proces depinde de apa din Lacul Mioarele, care este alimentat prin sistemul de captare distrus, autorităţile locale au fost forţate să ia măsuri. „Pentru a nu fi în pericol deschiderea sezonului de schi, am luat decizia de a interveni de urgenţă pentru rezolvarea situaţiei. În şedinţa ordinară a CJ Vâlcea de luni, 18 septembrie, am alocat comunei Voineasa suma de 180.000 lei, din fondul de rezervă la dispoziţia Consiliului Judeţean, bani ce se vor folosi pentru remedierea defecţiunii produse la sistemul de captare de pe pârâul Latoriţa”, a anunţat şeful CJV.

Articole Similare

Back to top button