Politica

PRM – cel mai prost rezultat din istorie

Alegerile locale din acest an au fost catastrofale pentru peremişti. În judeţul Vâlcea, PRM nu numai că nu a reuşit să treacă de 3%, dar nu a obţinut nici măcar un primar în vreo localitate. Organizaţia condusă de fostul senator Nicolae Pătru a obţinut în 2008 cele mai proaste rezultate din istoria sa, fiind depăşită de formaţiuni ca PNG-CD, PIN sau PNŢCD. Spre deosebire de PRM, aceste din urmă partide, în pofida scorului general mic obţinut, s-au evidenţiat prin faptul că au reuşit să câştige împreună patru din primăriile judeţului. Singura „performanţă” a PRM-ului la Vâlcea este obţinerea unui număr de 20 consilieri locali în cele 89 de localităţi ale judeţului.

În aceste condiţii, peremiştii sunt pe punctul de a dispărea de pe scena politică românească, riscând să fie înghiţiţi de unul dintre partidele importante. Deja se vorbeşte despre o posibilă demisie a lui Nicolae Pătru din fruntea filialei şi chiar despre o înrolare a acestuia în PSD. Nu se ştie însă dacă liderii PSD Vâlcea vor fi de acord să-l primească pe acesta, chiar dacă Nicolae Pătru nu a încetat în ultimele luni să aducă laude unor lideri ai acestui partid. Nu este exclus ca Pătru să fie susţinut de către deputatul Aurel Vlădoiu, dată fiind relaţia de prietenie dintre cei doi.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button