Administratie

Pe Iulian Salomia nu-l mai încap pantofii de grandoman ce e

A devenit un fel de serial critica bine intenţionată pe care i-am făcut-o candidatului PC la primăria Cernişoara. O telenovolă cu năbădăi, al cărui protagonist ieftin se numeşte Iulian Salomia. De la un timp, pe conservatorul Iulia Salomia, candidatul perdant la şefia comunei, nu-l mai încap pantofii de cât de încrezător e în şansele sale de a accede la fotoliul pe primar. Iulică a apelat recent la serviciile unui ziar pentru a-şi şterge imaginea de aventurier, dar nu numai atât, ci şi-a permis impertinenţa de a lovi în primarul Mihai Ionescu, care habar n-avea de aventurile extraconjugale ale subalternului său. Să vă prezentăm voturile pe care le-a obţinut viceprimarul în primul tur de scrutin şi care reflectă în speţă lipsa de popularitate a membrului conservator.

Astfel, în satele Obârşia şi Mădulari, „Iulică, aia mică” – la vot mă refer, a obţinut din cele 700 de sufragii doar 7. Pe ansamblu, Mihai Ionescu a obţinut 849 de voturi, iar „ăla micu” – 438, câteva sufragii lipsind primarului pentru a nu mai fi nevoie de turul 2. O umilinţă mai mare pentru Salomia, care şi-a trădat şeful şi nu a fost niciodată atent la problemele comunităţii, nici că se putea. Dar va veni turul doi de scrutin, când electoratul din Cernişoara îl va penaliza aspru pentru grandomania şi lipsa de respect de care a dat dovadă în momentul când şi-a ales proasta inspiraţie de a lovi murdar în Mihai Ionescu, într-o publicaţie locală. În ziarul cu pricina,  îşi face veacul un individ trist care şi-a permis imprudenţa de a lovi şi în imaginea noastră ca echipă redacţională. Dar, colac peste pupăză, el o va încasa gazetăresc fără intransigenţă, pentru ca cititorii să cunoască adevărata faţă a ziariciului în cauză. Cei care vor merge la vot duminica aceasta, sunt determinaţi să-l voteze pe Mihai Ionescu, pentru a-i arăta că nu pleacă urechea la măgăriile unui ziarist care denigrează o persoană curată ca primarul actual.
Lucian CORNECI

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button