Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Diverse

„Nu pot fi o marioneta care sa poata fi condusa de cineva!”

 Dumitru Lovin dezvăluie un motiv serios pentru care crede că merită să fie preşedinte la AJF Vâlcea:

„Nu pot fi o marionetă care să poată fi condusă de cineva!”

Dumitru Lovin nu are un ofiţer de presă. Nu are un staff de campanie electorală pentru alegerile electorale. Poate că din acest motiv ne-a fost oarecum greu să-i aflăm „planul de bătaie” şi să venim cu informaţii noi despre ceea ce face unul dintre favoriţii alegerilor pentru funcţia de preşedinte al AJF Vâlcea. Graţie colegilor de la Televiziunea Etalon, în cele ce urmează vă prezentăm integral conţinutul conferinţei de presă susţinută de Dumitru Lovin la puţin timp după depunerea candidaturii.
 
Singur împotriva tuturor

 Domnilor, după cum vedeţi, sunt singur. Am considerat că această campanie în care m-am implicat e pe proprie răspundere, nu vreau să-mi implic prietenii sau colaboratorii într-un lucru în care ei n-au mici în clin nici în mânecă. Puteam să aduc şi eu foarte mulţi susţinători însă cred că asta e o problemă personală pe care eu trebuie s-o rezolv. Pentru că s-ar putea să fie şi o înfrângere şi atunci de ce să-mi expun eu prietenii la nişte lucruri de care nu sunt ei răspunzători. Spre dezamăgirea unora şi spre bucuria altora, care-şi freacă mâinile că au găsit ceva de lucru, mi-am propus să candidez la această funcţie a AJF-ului. Până săptămâna trecută eram aşa, un pic în dubiu, o să candidez, n-o să candidez, dar la începutul săptămânii am văzut că lucrurile au început să se complice şi am ciulit un pic urechile. Ce s-a întâmplat? Am văzut că într-un ziar sunt criticat aşa, din senin, fără să-mi anunţ candidatura. Mi-am zis atunci: ce se-ntâmplă măi, fraţilor, a înnebunit lumea, nici nu mi-am anunţat candidatura, şi sunt deja luat în tarbacă?! Dar, făcând o analiză mai atentă, mi-am dat seama că respectivul e un băiat deştept, are tangenţă cu sportul şi în intuiţia lui şi-a dat seama că eu aş putea fi un real pericol pentru susţinătorul dânsului. Şi-atunci mi-am pus întrebarea: măi, cred că el ştie ceva ce nu ştiu eu?! Înseamnă că are mai multe informaţii şi că şansele mele de câştig ar putea fi mult mai mari. Şi atunci m-am hotărât să candidez pentru că, sincer, eram aşa, într-o mare dilemă. Respectivul m-a cam lămurit, am citit printre rânduri şi mi-am dat seama că aş putea fi un real pericol. Şi atunci am decis să candidez. Cu această candidatură eu mi-am propus un program de măsuri pe care îl supun atenţiei dumneavoastră. Bineînţeles, acest program de măsuri e succint, aştept întrebările dumneavoastră ca să-l dezvolt şi sunt multe lucruri de comentat, dar eu mi-am propus acest program de măsuri pe care îl voi prezenta foarte scurt.
 
Program de măsuri
 
1. Complexa activitate a AJF Vâlcea se va desfăşura având drept ghid Regulamentul şi statutele FRF, LPF, bineînţeles adaptate la necesităţile judeţului nostru, şi hotărârile luate de Adunarea Generală.

2. Ridicarea ştachetei de profesionalism şi corectitudine a tuturor comisiilor şi subcomisiilor din cadrul AJF.

3. Împreună cu primarii şi consiliile locale vom căuta mijloace de refacere şi îmbunătăţire a bazelor sportive, aducându-le la nivelul competiţional, una dintre cele mai importante probleme pentru care voi milita intens.

4. O colaborare mai strânsă dintre AJF şi Asociaţiile din întreg  judeţul, în vederea revigorării activităţii fotbalistice atât la nivel judeţean, cât şi divizionar.

5. Comisia Tehnică a antrenorilor va fi dotată cu materiale şi lucrări de specialitate, în vederea ridicării nivelului profesional. În pauzele competiţionale vor avea loc instruiri cu toţi cei ce se ocupă de pregătirea echipelor, cu participarea unor antrenori cu mare experienţă.

6. Sensibilizarea primarului sau a consiliului local din fiecare localitate vâlceană în vederea susţinerii din punct de vedere material sau financiar a activităţii fotbalistice din oraşele şi comunele judeţului.

7. Mărirea numărului de echipe în campionatele judeţului, prin cooptarea unor primării cu potenţial de a susţine o echipă de fotbal.

8. Introducerea acţiunilor de selecţie la nivelul juniorilor şi tinerilor fotbalişti sub 21 de ani, concomitent cu asigurarea unui calendar competiţional adecvat, în vederea evitării pierderilor în anonimatul diviziilor inferioare a unor jucători cu reale calităţi de promovare în eşaloanele superioare.

9. Organizarea, cu sprijinul Comisiei Tehnice din cadrul AJF Vâlcea de selecţii pe grupe de vârstă pentru copii şi juniori, în vederea descoperirii de talente pentru Selecţionata Judeţului, cu care să participăm la toate competiţiile ce vor fi organizate.

10. Una dintre cele mai spinoase probleme este organizarea campionatului de juniori la echipele de Divizia D. Această problemă va fi rezolvată de Adunarea Generală şi în special de echipele din Divizia d. Ei vor hotărî modul de desfăşurare a acestui campionat şi hotărârea pe care o vor lua va fi literă de lege pentru conducerea AJF.

11. Analizarea, an de an, a sistemului competiţional împreună cu Adunarea Generală pentru stabilirea celei mai bune formule de desfăşurare a campionatului.

12. Organizarea unor campionate ale elevilor în colaborare cu Inspectoratul Şcolar pe terenuri de dimensiuni reduse sau sală.

13. Pregătirea şi instruirea prin comisii de specialitate a unui corp de arbitri tineri şi de perspectivă, pentru a menţine judeţul Vâlcea în elita arbitrajului din România.

14. Asigurarea pe tot parcursul desfăşurării competiţiilor la toate nivelurile cu arbitri cei mai în formă ai momentului.

15. Selectarea şi formarea unui corp de observatori competenţi şi dispuşi să contribuie la dezvoltarea fotbalului în judeţul Vâlcea.

16. Voi căuta prin toate mijloacele permise de regulament să rup odată pentru totdeauna „prietenia” dintre observatori şi arbitri, o prietenie malefică ce influenţează negativ performanţele arbitrilor.

17. Voi milita pentru un fotbal de calitate şi eradicarea violenţei pe terenurile de fotbal.

18. Se va face o analiză pertinentă a bugetului de venituri şi cheltuieli, împreună cu Adunarea Generală şi vom vedea unde va trebui să scădem taxele.

19. Asigurarea unei transparenţe totale privind întreaga activitate din cadrul AJF ori de câte ori e cerută de oricare membru al Asociaţiei.

20. Se va ţine legătura strânsă cu mass-media locală şi se vor organiza permanent conferinţe de presă.

21. Toate aceste puncte din programul de măsuri nu pot fi puse în practică fără sprijinul local al tuturor asociaţiilor din judeţ, a primarilor şi consiliilor locale. Consider că împreună cu toţi factorii de decizie se poate aduce un suflu nou întregii mişcări fotbalistice din judeţ.  
 
Oamenii trebuie puşi la muncă
 
Domnilor, mi-am propus acest plan de măsuri şi în primul rând mi-am propus lucruri pe care le pot realiza. S-ar putea să câştig această confruntare şi dumneavoastră o să aveţi acest plan de măsuri. Şi, n-aş vrea ca la fiecare conferinţă de presă să-mi aduceţi aminte de programul de măsuri. Aşa că tot ce-am spus în acest program eu consider că le pot realiza. Acum sunt la dispoziţia dumneavoastră.
* Domnule Lovin, Mihai Persu când şi-a lansat candidatura spunea că are ca şi atu tinereţea. Acest lucru ar putea fi un handicap pentru dumneavoastră?
– Dom’ne, asta e o găselniţă. Eu vreau să vă spun că AJF-ul nu caută jucători pentru a face o echipă de fotbal. AJF-ul nu caută sportivi pentru ştafeta de 4×100 de metri, AJF-ul nu caută sportivi care să participe la maraton, AJF-ul are nevoie de un preşedinte care să asigure competiţia într-o corectitudine maximă, care să apere drepturile tuturor membrilor asociaţiei, indiferent care e mărimea lor, să găsească mijloacele şi să convingă primăriile şi consiliile locale pentru ca sportul în comunele respective să poată fi promovat, să se repare terenurile de fotbal, să se aducă la un nivel competiţional şi totodată să găsească mijloacele necesare pentru a desfinţa această simbioză care există între arbitri şi observatori. Pe parcurs, când vom discuta despre observatori, o să dezvolt această problemă. Iar, referitor la tinereţe, un mare om, Napoleon, a spus aşa: „Valoarea nu aşteaptă numărul anilor”. Adică, cine e valoros poate face treabă, indiferent de vârstă, şi exemplu era chiar Napoleon, care la vârsta de 24 de ani a fost făcut general, iar cel care l-a făcut general a spus : „Ar fi nedrept dacă nu l-am promova, pentru că s-ar promova singur”. Vorbind despre valoarea unui om, putem stabili câteva criterii. Am făcut această paranteză pentru a sublinia faptul că geniile apar la tinereţe, la o vârstă fragedă. Competenţa unui om se stabileşte prin gradul de instruire pe care l-a avut, însă un lucru foarte complex e ca cele două, gradul de instruire, de experienţă, să poată fi puse în aplicare. Să aibă şi tăria să pună în aplicare tot ce ştie. Asta e caracterizarea unui om care vrea să facă treabă. 
* Dacă veţi câştiga alegerile, v-aţi gândit la echipa cu care veţi lucra?
Asta e o altă „vrăjeală”. Ce echipă, dom’ne?! Eu vreau să vă spun un singur lucru aici, ca să ne înţelegem foarte clar. Eu cu experienţa pe care o am, consider că cineva care vine la conducerea unei instituţii, are trei posibilităţi. Unu: unitatea a mers prost, atunci se face o schimbare de la A la Z, pentru că n-o să meargă mai prost decât a mers. Cel care vine va veni cu un suflu nou şi aşa că oricum va fi o schimbare. Doi: e varianta în care unitatea a mers bine. Aici se va face o analiză pertinentă, se va stabili care compartiment n-a dat randamentul scontat, se vor face una-două „plombe” pentru a remedia şi compartimentul care n-a mers bine. Şi trei: situaţia în care unitatea a mers foarte bine, şi atunci nu se face nici o schimbare, numai atât se ridică ştacheta de profesionalism, şi oamenii trebuie puşi la muncă. Iar eu spun că activitatea până acum la AJF Vâlcea a mers foarte bine. Pentru că vreau să vă mai spun ceva. Vedeţi, nenorocirea acestei naţii, de români cărora le-a dat Dumnezeu la naştere o posibilitate extraordinară. Ne naştem cu o inteligenţă fantastică. Ei, această inteligenţă ne dă dreptul ca pe parcursul vieţii să credem că putem face orice. Vreau să vă spun că Gheorghe Constantin s-a luptat patru ani ca să facă o echipă. Aşa că nu e chiar aşa de uşor, că spune toată lumea, lasă că vin eu şi fac eu. Costică a computerizat totul, a organizat totul, acum trebuie ca aceşti oameni să-şi facă datoria, să fie puşi la lucru, nu schimbaţi. Vă daţi seama, vin eu cu o altă echipă, până învaţă unde trebuie să umble în sertar, trece jumătatea campionatului, mai ales că acum e o scurtă pauză de campionat, după care se va relua campionatul. V-am dat exemplu practic, de ce nu fac schimbări, şi nu voi schimba pe nimeni. Dacă Adunarea Generală are ceva de spus, atunci e altceva, pentru că un preşedinte de AJF trebuie să respecte întocmai hotărârile luate de Adunarea Generală. Ce se întâmplă? Vă dau un exemplu practic. Am fost preşedinte la Comisia de Disciplină. Acum am trecut la Comisia de Apel. Acolo, în ultima perioadă am avut foarte puţine apeluri, ceea ce denotă că întreaga Comisie de Disciplină şi-a făcut treaba ireproşabil. Am avut două sau trei apeluri, un lucru extraordinar. Mă bucură şi am spus felicitări acestei comisii. Cu toate că domnul Constantin Lazăr s-a pronunţat din start ca susţinător al Lui Mihai Persu, eu vă spun aici că domnul Lazăr nu va fi schimbat. Va rămâne în continuare preşedintele Comisiei de Disciplină, dacă eu voi câştiga alegerile, domnul Lazăr chiar dacă s-a afişat ca susţinător al lui Persu, rămâne în funcţie, pentru că dânsul şi-a făcut datoria acolo. Aşa că eu nu am de schimbat nimic. V-am spus, am de pus oamenii la muncă, oameni formaţi în decurs de patru ani. Sigur că şi Costică are greşelile lui în conducerea AJF-ului, eu nu-l apăr, dar e greu să formezi nişte oameni pe nişte puncte deosebite. Şi să vă mai spun un lucru: foarte mulţi aici vin voluntari, şi eu vreau să lucrez cu nişte oameni care vor să facă treabă şi să aibă tăria să pună în aplicare tot ce ştie. E un mare câştig să ai nişte oameni valoroşi pe care Costică i-a format destul de bine.
 
Nu sunt membru al nici unui partid

 
* Aţi mai candidat o dată la conducerea AJF-ului şi atunci aţi pierdut zdrobitor în faţa domnului Zbârnea?

– Atunci când am candidat contra domnului Zbârnea a fost o ambiţie, nu am fost pregătit să candidez. În orice caz, alegerile de acum vor fi mult mai uşoare pentru mine.
* Veţi avea susţinere politică la aceste alegeri şi cum credeţi că veţi convinge primarii să dea bani la fotbal când nu sunt bani de exemplu pentru alunecări?…
– Mi-aţi pus o întrebare cât două. Prima întrebare e politică. Staţi aşa, în loc să geamă boii, scârţâie carul. N-am înţeles, cum să mă implic eu politic, sau cine să mă implice pe mine politic. Fiţi mai explicit, că nu înţeleg întrebarea…

* Simţiţi din mediile politice înalte o susţinere liberală sau PSD-istă, să fiu mai concret?

– Dom’ne, staţi aşa, unul din adversarii mei are susţinerea PSD-ului. Şi atunci, cum să mă ajute pe mine PSD-ul? Sau PNL-ul? Păi, ce, eu sunt membru PNL? E adevărat, eu din start vă spun că am o gândire liberară, pentru că eu am făcut o firmă în 1992. am o gândire ultraliberală. Nu sunt membru al nici unui partid. În loc să mă vait eu că în judeţ sunt marea majoritate a primarilor PSD, şi că Mihai Persu e un membru marcant al PSD-ului, cine se vaită? Şi pe cine acuzăm? Să ne lămurim…

– Se spune că veţi conta la alegeri pe marea majoritate a liberalilor şi pe o majoritate însemnată a  PSD-iştilor…

– Înseamnă că oamenii nu au treabă cu politicul şi caută un om care să le rezolve problemele. Eu, sincer că spun, cu toate că ştiu că în judeţ sunt foarte mulţi primari PSD, nu-mi fac nici o problemă. Eu gândesc că oamenii vor lăsa la o parte treaba politică şi vor să aleagă un om care să le rezolve problemele. Asta e problema. Cine vrea să o interpreteze politic, n-are decât! Dar, în orice caz, din punct de vedere politic eu sunt în inferioritate mare.

* Veţi încerca să diminuaţi cuantumul taxelor percepute acum de AJF?

– V-am spus, voi studia bugetul, dacă voi fi ales, şi voi face o analiză foarte la obiect să vedem ce cheltuieli avem, ca să ne putem da seama ce putem atrage din afară ca să putem diminua aceste taxe, care pentru unele echipe sunt înrobitoare. Ca să ne înţelegem foarte clar! Dar nu pot să vorbesc fără a vedea nişte cifre. Trebuie făcută o analiză corectă asupra încasărilor şi asupra cheltuielilor. Voi reduce la minim toate cheltuielile AJF-ului, pentru ca taxele să nu fie o povară pe umerii membrilor Asociaţiei Judeţene de Fotbal. Eu, sigur, am fost tot timpul adeptul ideii de a diminua aceste taxe.  
 
Mă-ntorc la prima dragoste
 
* Domnule Lovin, ce v-a determinat să candidaţi la această funcţie, de preşedinte al AJF Vâlcea?
– Ce m-a determinat?! Eu am fost antrenor de fotbal în judeţul Vâlcea foarte mulţi ani. Cunosc foarte amănunţit situaţia tuturor echipelor din judeţ. Ca să vă spun aşa, eu am fost oarecum un prigonit în judeţ. Am pierdut trei campionate în Vâlcea. De fapt, mi-au fost furate, nu le-am pierdut. Asta a fost să fie! Consider că eu, cu experienţa pe care o am, pe care am acumulat-o de-a lungul anilor, ştiu cu ce se „mănâncă” acest sport în judeţul Vâlcea. Cunosc greutăţile în totalitate, ale acestui sport şi consider, cred că pot fi util acestei asociaţii prin faptul că am o mare deschidere faţă de primari, cu care am colaborat şi cu care cred că trebuie să facă ceva. Aţi văzut că în planul meu de măsuri am spus că voi căuta să conving să aduc alte echipe. Sigur voi aduce alte echipe, foarte multe echipe în componenţa acestui AJF. ca să vă spun sincer, mă-ntorc la prima dragoste. Am o experienţă destul de vastă în problema fotbalului, şi ca jucător, dar mai ales ca antrenor, şi consider că pot să fac ceva pentru aceste echipe. Nu urmăresc nici un alt scop, că n-am ce scop să urmăresc, dar vreau să îndrept toate nedreptăţile care le-au primit unii, şi în primul rând eu.

* Vă gândiţi probabil şi la atragerea către AJF a unui sponsor care să dinamizeze, din punct de vedere financiar, activitatea fotbalistică la AJF…

– Să ştiţi că voi căuta şi sigur voi aduce. Dar nu fac această promisiune pentru că vreau ca întâi s-o realizez şi după aceea să vorbesc. Pentru că a arunca vorbe electorale în vânt, mie nu-mi stă bine. În momentul când am realizat aşa ceva, voi face public situaţia. Şi sigur voi găsi, vă spun eu că sunt în Vâlcea de mulţi ani, cunosc o serie de oameni de afaceri, aşa că şansele sunt foarte mari. Dar, e mai bine să am o reţinere în a face promisiuni pentru că astfel de probleme va trebui să le rezolv de unul singur.  

* Cum credeţi că va arăta clasamentul final după adunarea generală de la 24 februarie?

– Nu ştiu. Asta pot să spună electorii, în funcţie de dorinţele lor şi de ceea ce vor dânşii să realizeze. Dom’ne, într-un joc de fotbal, rezultatul poate fi imprevizibil. Dar fiecare trebuie să înveţe că într-o confruntare ai şi de pierdut, dar şi de câştigat.
 
Nu trebuie să-i omorâm pe arbitri
 
* Cum caracterizaţi preşedinţii de club din judeţ?
– Preşedinţii de club din judeţ i-aş considera nişte eroi. Pentru că fac eforturi deosebite să ţină echipele în acest campionat. Nişte oameni care iau bani din buzunar, dacă soţiile lor ar şti pe ce dau ei banii, pur şi simplu i-ar bate…!

* Despre observatori ce spuneţi?

– Cu observatorii voi face o curăţenie generală, să fie foarte clar. E strigător la cer ca eu, o echipă, când observatorul vine la mine, nu-i cer nimic altceva decât să fie corect, el acoperă greşelile arbitrilor. Ceea ce mi se pare strigător la cer. Fiind la Comisia de Disciplină am avut cazuri de indisciplină. Şi comisia nu poate să sancţioneze pe nimeni decât în urma unui raport pe care îl face arbitrul şi observatorul. La comisie se citea raportul arbitrului şi cel al observatorului. Concluzia: ce-a scris arbitrul, a scris şi observatorul. Voi face curăţenie generală, credeţi-mă, nu va mai fi piatră pe piatră. Vor rămâne observatori cei care vor avea o deontologie ieşită din comun şi nu vor acoperi măgăriile pe care le fac arbitri. În primul rând, că le fac un mare rău. În loc să le arate greşelile pe care le fac, ca să se îndrepte şi să promoveze, îi acoperă şi ei apoi au impresia că au arbitrat foarte bine. Le dau note de 8 şi 9 unor arbitri care nici nu le merită. Nu trebuie să-i omorâm pe arbitri, greşeala e inerentă, dar trebuie să facem o deosebire între greşeala inerentă, care se poate întâmpla oricui, şi intenţia, rea-voinţa.
* Ce veţi face dacă veţi câştiga alegerile la AJF cu funcţia pe care o deţineţi, de director la Direcţia de Agricultură?  
– E o întrebare prematură. Deocamdată sunt un simplu candidat, cu şanse egale de câştig ca toţi ceilalţi.

* Se vorbeşte despre intenţia de schimbare a organigramei de conducere a JF Vâlcea, astfel încât să se treacă de la doi vicepreşedinţi la unul singur. Ce spuneţi de acest lucru?

– Supunem această propunere Adunării Generale şi ceea ce decide aceasta pentru noi e lege. Indiferent care e părerea mea, chiar dacă eu voi fi preşedinte, dacă nu reuşesc să conving Adunarea Generală de necesitatea unui lucru pe care aceasta trebuie să-l voteze, vreau- nu vreau, respect decizia Adunării Generale.
* Cum vedeţi pe viitor fotbalul vâlcean la nivelul copiilor şi juniorilor?
– Despre copii şi juniori v-am explicat. Este o problemă extraordinar de grea. Cunosc echipe care făceau eforturi deosebite să deplaseze juniorii. Vă rog să mă credeţi că ştiu foarte bine situaţia, de asta îmi permit să vorbesc. Unii vorbesc doar aşa, să se afle în treabă, să adoarmă copiii. Sunt echipe la ora actuală care nu au bani şi nici posibilitatea să se deplaseze în altă localitate, unde au de susţinut meciul. Fac fel de fel de combinaţii. Iau o dubiţă de nu ştiu unde, iau maşina unui prieten, se „cuplează” cu maşina vreunui jucător şi se deplasează în localitatea respectivă, să fie prezenţi la meci. Însă, problema copiilor şi juniorilor o vor stabili cei îndrituiţi să facă aşa ceva. Vor face cum vor crede de cuviinţă, cât îi ţin posibilităţile, vor juca pe zone, cum vor hotărî dânşii. Dacă Adunarea Generală va decide se va juca pe zone, sau cel puţin comună cu comună. Dar trebuie să le dăm copiilor posibilitatea să joace fotbal într-un cadru organizat. Dar, repet, aici nu hotărăsc eu, ci cei direct implicaţi. Pentru că aici trebuie făcută o mobilizare extremă. În primul rând, două rânduri de echipament pentru copii, îmi trebuie să asigur deplasarea, să plătesc baremul arbitrilor. La acest nivel, al copiilor şi juniorilor, ar fi un lucru extraordinar pentru pleiada de arbitri tineri care vin din urmă, să arbitreze un meci de juniori, în care miza nu e atât de mare şi să nu-l arunc în „focul” luptei imediat. M-aş bucura să găsim împreună cu Adunarea Generală o soluţie pentru desfăşurarea acestui campionat, al juniorilor. Repet, pentru arbitri ar fi o mană cerească. Pentru corpul acest tânăr de arbitri pe care vrem să-l formăm, pentru că aceşti arbitri tineri ar trebui să se rodeze în acest campionat de juniori. Pentru că nu toţi dintre cei ce se fac arbitri au jucat fotbal. Şi nu simt jocul. De aceea le mai trebuie şi câteva jocuri de antrenament, să zic aşa, pentru a căpăta încredere în ei. Pentru că îl trimiţi prin judeţ la un meci din „D”, şi-l iau nenică spectatorii şi jucătorii de acolo la nişte înjurături de copilul se pierde. Aşa, i-aş da posibilitatea să arbitreze în acest campionat, al juniorilor, să-i crească valoarea şi să devină un arbitru valoros.

* Aţi putea să vă implicaţi mai serios la echipe care promovează la nivel superior şi apoi dispar sau se fac de râs?

– Aici iarăşi am avut şi am o mare nemulţumire. Că de-aia m-am şi retras în 2000, complet nemulţumit am fost că în campionatul acela a promovat o echipă care apoi a fost vândută. Asta e o crimă! E o crimă ce s-a întâmplat. Va să zică, un an de zile, un campionat judeţean, s-au consumat bani şi în loc să beneficieze judeţul de echipa aia de Divizia C, au beneficiat alţii. Asta e o crimă! Nu voi accepta aşa ceva sub nici o formă. Mai mult, voi lupta prin toate mijloacele ca echipe de divizia C să se menţină. Şi nu numai asta, să mărim numărul echipelor de divizia C din Vâlcea!

* Cum veţi încerca că eradicaţi sau să stopaţi actele de violenţă de pe terenurile de fotbal?

– Voi încerca! Ştiţi cum e, când intră boala în oase e greu s-o mai scoţi. Dar încercăm prin fel de fel de metode să o stopăm cât de cât din evoluţie. Şi în primul rând prin cele două comisii, de apei şi disciplină, acolo unde voi cere exigenţă maximă pentru cazurile de indisciplină gravă. Ce înseamnă indisciplină gravă? Lovirea arbitrului, acolo nu avem ce discuta. Să ne înţelegem clar, nu vom tolera astfel de manifestări huliganice pe terenurile de fotbal. Că apar şi lucruri inerente, că a dat cu mingea de supărare în aut, asta e altceva, dar lovirea arbitrului eu consider că este un act de violenţă ieşit din comun şi nu voi permite aşa ceva.
* Cum vi se pare mai bine: divizia D într-o serie sau cu două serii?

– Eu o să supun această problemă Adunării Generale, dacă voi ieşi preşedinte. Şi ce zice Adunarea Generală, aia vom stabili.

 

Nu mă interesează atacurile

 
* Ce aşteptaţi de la această campanie. Vă aşteptaţi la atacuri, veţi ataca pe cineva?…
– Dom’ne, eu nu atac pe nimeni, pentru că nu mă interesează atacurile. Vreau să spun că ar fi pentru mine o victorie mârşavă, să câştig lovind în cineva. Dacă nu am valoare şi nu sunt în stare să fac ceva pentru fotbalul vâlcean, nu trebuie să-mi dea nimeni nici un vot! Dacă persoana mea nu e capabilă să pună ordine şi să facă ceva pentru fotbalul judeţean, atunci stau în banca mea. Să promoveze cine crede de cuviinţă. Dar nu accept insinuări de nici un el. Astea sunt lucruri unde se vede din start pornirea şi, v-am spus, „cooperativa” a început să lucreze cu fel de fel de atacuri la adresa mea, care bineînţeles că vor continua. Dar astea nu au nici o legătură cu funcţia de preşedinte la AJF.
* Dacă veţi câştiga preşedinţia AJF-ului, veţi colabora cu Jackie Pintilie care pare cel mai vehement critic din fotbalul vâlcean.
– Dom’ne, eu pe Jackie Pintilie l-am avut jucător, e un om cu care se poate lucra, pentru mine nu e o problemă. N-are nici de ce să fie o problemă, pentru că eu n-o să-mi permit să fac lucruri care să-i dea posibilitatea lui Jackie Pintilie să comenteze. Eu o să joc cu cărţile pe faţă. În şedinţă, toate hotărârile ce se vor lua în Biroul Executiv vor fi făcute public. Aşa încât cred că voi avea o relaţie foarte bună cu domnul Pintilie, iar acesta trebuie să pună mâna să lucreze. Nu cred că domnul Pintilie e un pericol, eu, cel puţin, nu-l consider un pericol.

* Aţi primit vreo ofertă de a intra în vreo „combinaţie” electorală pentru alegeri?

– Nu, domnule, n-am nici o „combinaţie”. Singur eu! Asta-i situaţia. Am şanse să câştig, e bine pentru mine, n-am şanse să câştig, nu-i nimic, mulţumesc. A pierdut Adrian Năstase alegerile, care-i problema?! Lucrurile îşi urmează cursul firesc, viaţa e normală. Aşa că nu e nici o problemă. N-am cu cine să fac vreo „combinaţie” electorală, pentru că asta ar însemna să rămân dator cuiva. Şi nu-mi place asta. De altfel, eu până acum nu prea am rămas dator în viaţă. Şi nici nu pot fi o marionetă care să poată fi condusă de cineva. Am atâta tărie încât să mă conduc singur!…

 

A consemnat Ionel GEREA

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button