Politica

Candidatul PD-L la Primăria Ştefăneşti vinde pui şi curcani contra voturi

• MITĂ ELECTORALĂ. Pe Alexandru îl doare-n Uţă de lege

Comuna Ştefăneşti nu a fost ferită de incidente cu ocazia alegerilor de duminică, printre acestea numărându-se pumnul în figură aplicat de candidat independent Constantin Ciorgan unui alegător şi accederea în turul II a candidatului PD-L, Alexandru Uţă. Că viaţa este uneori nedreaptă, ca să citez un coleg din redacţie, a constatat şi primarul Gheorghe Mitrache, omul care a schimbat în ultimii ani faţa comunei Ştefăneşti. Deşi se aştepta să câştige din primul tur, date fiind realizările din cei patru ani de mandat, Gheorghe Mitrache a avut neplăcuta surpriză de a lupta în turul II cu un individ lipsit de scrupule atunci când vine vorba de mituirea alegătorilor.

 Potrivit declaraţiilor sale, dar şi ale unor cetăţeni, Alexandru Uţă a împărţit mii de pui alegătorilor pentru a le cumpăra voturile în primul tur. Se pare că puii nu au fost de ajuns, pentru că Uţă şi-a propus să dea brazda mai mare. Astfel, în data de 10 iunie, el vrea să împartă sute de curcani în comună, doar-doar îl vor vota oamenii. „Uţă are crescătorie de pui în comună, în grajdurile fostului CAP, pe care le-a luat prin ordonanţă de guvern. Această ordonanţă spune că grajdurile trebuie permanent populate, însă nu se întâmplă aşa. Veniţi să vedeţi câte capete sunt în crescătorie! Am aflat că marţea viitoarea va oferi curcani alegătorilor, lucru interzis de lege. Nu este normal! Oricum, oamenii din comună şi-au schimbat opinia la 180 de grade. Faptul că domnul Ion Cîlea a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean contribuie la luarea unei decizii bune pe 15 iunie. Sunt convins că cetăţenii din Ştefăneşti vor alege continuitatea, pentru că avem multe de făcut împreună”, ne-a declarat primarul Gheorghe Mitrache.  O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button