Plângere pentru hărţuire sexuală împotriva candidatului PC pentru primăria Cernişoara
Acest material a fost conceput special pentru a informa toţi cetăţenii din Cernişoara asupra comportamentului imoral pe care îl are candidatul la funcţia de primar, Iulian Salomia. Sub aburii alcoolului, în ziua de 8 martie, Iulian Salomia avea chef de una mică, mai precis de satisfacerea apetitului sexual. Şi ce să facă el, armăsarul, pentru a scăpa de hormonii şi alcoolul care îi întunecau mintea? Să sune în miez de noapte o femeie măritată, cu un copil şi să o întrebe dacă vrea să aibă parte de nişte plăceri carnale, în loc să îi ofere flori, cum era de aşteptat cu ocazia „Zilei femei”. Bineînţeles că femeia s-a simţit jignită şi a depus plângere la poliţie pentru avansurile sale indecente.
Acesta este adversarul lui Mihai Ionescu. Un om de o îndoielnică moralitate, care se gândeşte, ca pe viitor, să transforme primăria într-un compartiment în care se dansează pe mese, iar toate damele poartă mini jup. Iulian Salomia este cel care vrea să preia şefia primăriei, un om care a fost permanent împotriva primarului Mihai Ionescu. În final, am dori să-i întrebăm pe toţi cei cetăţenii din Cernişoara: Acesta să fie oare cel care va sta în următorii patru ani la cârma comunei Cernişoara? Merită ei un om fără respect faţă de cetăţeni şi care ani de-a rândul a stat în umbra primarului Mihai Ionescu? Cei din Cernişoara merită un primar onest, moral, echilibrat, iar acesta este Mihai Ionescu. Actualul primar este un om respectat de toţi prin modul în care a vorbit cu fiecare persoană în parte. Este un model pentru generaţiile care vin din urmă cât şi pentru toţi cei doresc un sfat bun.
Ion Cîlea va ajuta toată comuna
„Nu există îndoială că Mihai Ionescu este de o mie de ori mai bun ca Iulian Salomia. Am fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean şi vă mulţumesc tuturor pentru că m-aţi votat. În semn de respect pentru dumneavoastră, toţi cei din Cernişoara, voi fi mereu aproape de voi. Vreau ca în continuare să îi acordaţi votul lui Mihai Ionescu, pentru că este un om cinstit, fără probleme cu legea. Vă asigur că în următorii patru ani voi fi permanent aproape de voi şi vă voi aduce fondurile necesare pentru modernizare. În acest sens, am nevoie ca săptămâna viitoare să îl votaţi pe Mihai Ionescu, pentru că, doar cu el pot colabora în condiţii foarte bune”, a spus Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.
În următorii patru ani de mandat, Mihai Ionescu şi-a propus ca primar îndeplinirea mai multor obiective de o importanţă majoră. Până acum, ceea ce a reuşit să materializeze Mihai Ionescu este un lucru admirabil. Vor urma lucrări de amploare, deoarece Ion Cîlea va efectua special o vizită în comună pentru a discuta cu toţi cetăţenii asupra problemelor pe care le au. Căminul cultural a fost modernizat şi arată impecabil, a fost introdusă televiziunea prin fibră optică, problema iluminatului public a fost remediată, iar, în scurt timp, se va încheia reabilitarea celor şase şcoli din localitate. A reuşit să adere la cel mai important proiect ce vizează realizarea lucrărilor de infrastructură în asocierea cu comunele Măldăreşti şi Stroieşti, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, lucrări ce se vor ridica la 2,5 milioane de euro şi includ: modernizarea a 11 kilometri de drumuri comunale din majoritatea uliţelor din toate satele comunei, extinderea reţelei de joasă tensiune pentru gospodăriile care nu au curent electric, modernizarea terenurilor de sport. Totodată, edilul localităţii va rezolva şi problema de aducţiune cu apă curentă cât şi cea canalizării, tot în asociere cu comuna Măldăreşti.
Lucian CORNECI