Bârfe

Zvonuri (ne)bune de luat în seamă

• Pe final de campionat, pentru unele grupări încep să apară remuşcările că, deşi beneficiază de fonduri substanţiale, totuşi, nu au reuşit să-şi atingă obiectivul de a promova. O gruparea din Liga a V-a se poate împăcă cu gândul că nici în acest an nu poate activa în elită şi că banii pe care i-au avut nu au produs nicidecum efectul scontat. Până la urmă, reprezentanţii grupării trebuie să înţeleagă că, oricât bani ar avea, trebuie să dispună şi de un lot valoros, pentru că se găseşte întotdeauna o echipă mai puternică ce are ambiţia de a nu se da la o parte şi de a face blaturi.

• Un preşedinte al unei echipei din Liga a IV-a, nemulţumit de prestaţia echipei sale, ce urmează să retrogradeze, a început să facă propuneri la diverse grupări pentru o eventuală fuziune. Se pare însă că nici una nu este interesată de această ofertă, deoarece jucătorii de la echipa retrogradată nu sunt suficient de atractivi pentru nici o altă grupare.

• Trei echipe din Liga a V-a au căzut la un acord: ca din campionatul viitor să formeze o singură echipă care să-şi atingă ţelul de a promova. Deşi acest plan nu a fost pus deocamdată în practică, între jucători au început deja certurile: cine merită sau nu să joace în prima formulă de joc – cam asta e problema cu care confruntă fotbaliştii.

• Un antrenor de fotbal din Liga a IV-a care se crede cel mai tare atunci când este vorba de sportul rege, se laudă cu faptul că i s-a făcut o propunere de a antrena în Liga a II-a. Se pare însă că o aberaţie mai mare ca asta nici că se putea, din moment ce echipa pe care o antrenează nici nu poate emite pretenţii de promovare. 

• Lupta pentru evitarea retrogradării este cel puţin la fel de aprinsă ca cea pentru promovare. Banii curg pentru ca fiecare echipă să-şi atingă obiectivele. Se spune chiar că o echipă din Liga a IV-a ar fi cheltuit aproximativ un miliard de lei vechi pentru a face saltul spre Liga a III-a şi totuşi nu se poate ştii cu certitudine dacă îşi va realiza visul. Dacă stăm bine să ne gândim, dacă respectivul patron ar mai fi pus ceva bani la „ciorap” ar fi putut cumpăra acest loc fără a se mai obosi să fie şefă în campionat.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button