Administratie

În maxim trei luni, comuna Bărbăteşti va avea canalizare

Aşa cum ne-a obişnuit, primarul comunei Bărbăteşti, Constantin Banacu este preocupat în continuare de continuarea investiţiilor în localitate, precum şi de demararea altora noi. Astfel, proiectul de canalizare este în plină desfăşurare, până acum fiind realizaţi peste jumătate din cei 24 de kilometri de conductă cât măsoară reţeaua. În maxim trei luni, comuna Bărbăteşti va beneficia de o reţea modernă de canalizare, capabilă să deservească toate gospodăriile de pe teritoriul localităţii. Activitatea primarului Banacu a fost una intensă, cuprinzând toate aspectele legate de viaţa comunităţii: a fost schimbată tâmplăria la sala de sport, la şcoala şi grădiniţa din localitate, s-au făcut reparaţii la drumurile săteşti, aşternându-se macadam, a fost schimbat sediul primăriei cu unul modern.

 Primarul Constantin Banacu are în vedere şi un proiect de reabilitare a căminului cultural din localitate, în valoare de 6,5 miliarde lei, bani ce provin din fonduri europene. Proiectul este întocmit iar la începutul lunii martie va fi depus la instituţiile de resort. În satul Bodeşti va fi demolată şcoala veche iar pe locul acesteia se va construi o grădiniţă cu două săli de clasă. De asemenea, va fi demolat fostul sediu al primăriei, iar materialele astfel obţinute vor fi folosite pentru construirea noii grădiniţe.   O.H.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button