Acasă Opinii DE TRISTEŢE SI DE-AL NAIBII

DE TRISTEŢE SI DE-AL NAIBII

95
0

DE TRISTEŢE ŞI DE-AL NAIBII
 
Unde totuşi se despart cei doi spectatori, de operă şi spectatorul de fotbal? Iată o întrebare pe care mi-am pus-o de foarte multe ori şi la care încă mai caut un răspuns. În chiar punctul de pornire, în sensul ca spectator de fotbal poate deveni cine vrea, indiferent de vârsta, sex, nivel de inteligenţă, şcolarizare…, pe când spectator de operă devine cine poate, în funcţie de anumite calităţi şi de o anumită artă a sensibilităţii personajului. Tocmai din acest motiv cred că nu muzica de operă e socotita aproape o religie pentru finalul acesta de veac şi de mileniu, ci fotbalul.
Am fi îndreptăţiţi să spunem că spectatorul de fotbal îl include şi pe cel de operă, reciproca nefiind valabilă. De aici, derivă nevoia de explicaţii mai profunde pentru o realitate (a impactului extraordinar pe care îl are fotbalul astăzi în societatea noastră), ce scapă în bună măsură logicii curente.
Este evident acum că fotbalul a ieşit din dreptunghiul de iarbă al jocului propriu-zis, pentru a deveni pe rând, ori simultan, o sursă financiară comparabilă cu marea industrie sau marile bănci, o resursă pentru capitalul politic, şi un tot mai ofensiv paliativ al timpului liber de care dispune cetăţeanul de oriunde. Să luăm aminte de această invazie a fotbalului în orizontul existenţei cotidiene, în afara spectatorului (pentru că el o determină nu jocul ca atare), nici o speranţă în nici o direcţie şi de nici o factură. Tocmai de aceea îl putem considera o anti-religie. Una în proximitatea străvechiului ,,carpe diem’’, pe care se va fi întemeiat ,,illio tempore’’ şi politica lui ,,pane et circensis’’.