Liga IV

Un penalti i-a despărţit pe popeşteni de cele trei puncte

Flacăra Horezu – Luncavăţul Popeşti 3-3 (2-2)

Şansele grupării susţinută de primarul Şerban, Luncavăţul Popeşti, se reduseseră la minim o dată cu înfrângerea suferită în etapa trecută cu AS Şirineasa. Exista însă o variantă fantezistă în care Flacăra Horezu urma să piardă toate meciurile rămase de disputat până la final, iar una dintre cele două grupări clasate înaintea Luncavăţului, Topologul sau Viitorul să rămână pe un loc retrogradabil. Astfel popeştenii se puteau menţine în elită. Condiţia era ca ei să se impună la Horezu, pe terenul Flacărei. Ştiau că le va fi greu, mai ales că în turul campionatului au avut şi nişte probleme cu echipa lui Costel Chelcea, în urma căreia formaţia din Treapt s-a ales cu câteva suspendări şi pierderea meciului la „masa verde” după ce l-au făcut knock-out pe arbitrul acelei întâlniri, Marian Truţă. Aşa că se aştepta formaţia lui Şerban la o replică pe măsură din partea gazdelor. Lucrurile n-au stat, însă, aşa.

„Marian Joiţa, un nemernic!”
• primarul Şerban l-a acuzat dur pe arbitrul de centru

După cum susţine edilul din Popeşti, meciul a fost liniştit, băieţii de la Flacăra s-au comportat bine. Pentru acest lucru, Şerban chiar şi-a felicitat adversarii şi pe Costel Chelcea, care-a fost la meci. Singurul aspect care l-a nemulţumit şi care a făcut să îngroape Luncavăţul a fost arbitrajul. Totul mergea bine pentru Luncavăţul, mai ales că se întorseseră la echipă şi „fiii rătăcitori”, jucătorii care nu mai doreau să evolueze pentru gruparea din Popeşti. Oaspeţii au deschis scorul, au condus chiar şi cu 2-0, însă gazdele au egalat până la pauză. În partea secundă Avanu şi-a adus din nou echipa în avantaj. Luncavăţul a condus cu 3-2 până-n minutul 87 când centralul Joiţa a acordat o lovitură de pedeapsă în urma căreia horezenii au egalat. S-a terminat 3-3, spre disperarea primarului Şerban care şi-a vărsat năduful asupra centralului: „Acest Joiţa e un nemernic! Nu are ce căuta în fotbal. Putea să ne dea trei penalti-uri şi nouă, dar le-a dat lor unul, în minutul 87. Eu am fost la locul meu în acest campionat, am fost cuminte, nu am pus presiune, dar văd că ei îşi bat joc de mine. Dar «nu mor caii când vor câinii»! Eu tot o să joc în «D» pentru că am valoare pentru acest eşalon. Şi anul viitor, dacă nu arbitrează corect, «îi joc pe creier». O să vedeţi atunci revoluţie în fotbal”. „Ştiu că voi fi suspendat că l-am făcut nemernic, dar nu-i nimic. Merit să fiu suspendat”, a recunoscut edilul din Popeşti. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button